Alexandru Lăpușneanul – scelerat sau conducător abil?

               Alexandru Lăpușneanul este un nume cu  mare rezonanță, atât în istorie, dar mai ales în literatura română, figura domnitorului fiind reînviată de opera eponimă a lui Costache Negruzzi. Consider că acțiunile pe care ni le aduce în vedere această nuvelă creează o percepție contrastantă, antagonică a protagonistului: sceleratul însetat de sânge sau conducătorul cu dragoste de țară?

               Pe de o parte, actele sale de menținere a ordinii în țară par, trecute prin filtrul unei perspective actuale, rodul unei minți nebune, incitate de mirosul metalic de hemoglobină, de strigătele disperate ale pedepsiților în agonia despărțirii lor de viață și de priveliștea durerii văduvelor și orfanilor lăsați în urmă de răposați. Frecvența și cruzimea pedepselor, laolaltă cu lipsa ezitării în aplicarea lor, creează impresia de plăcere, de savurare a întregului proces. Spre exemplu, liniștea cu care privește la carnavalul sângeriu, care se desfășoară la curtea sa, și ai cărui acrobați sunt cei 47 de boieri, este înfiorătoare. În această secvență, întrebarea referitoare la existența umanității conducătorului se înalță tot mai semeață, atingând apogeul în momentul în care, cu aceeași seninătate tulburătoare, Lăpușneanul îl trimite pe Moțoc în ghearele norodului furios și însetat de sânge aristocrat, adunat la poarta sa. Așadar, este dificil de negat satisfacția pe care o găsește domnitorul în exercitarea autorității sale.

               Pe de altă parte, conducerea patriei prin vărsare de sânge nu poate fi condamnată drept o manifestare a sadismului sau plăcerii criminale a domnitorului, dat fiind contextul temporal în care acesta și compatrioții săi viețuiau, și anume Evul Mediu. În această perioadă, o astfel de orânduire era mai mult decât obișnuită, fiind întâlnită și la nume ale unor conducători de seamă, precum Vlad Țepeș, care, în ciuda asprimii sale în ceea ce privește aplicarea legii, este recunoscut de către istorie drept un conducător excepțional. Politica agresivă pe care o adoptă Lăpușneanul, asemenea contemporanilor săi, se justifică prin nevoia de impunere a respectului cuvenit unui conducător, printr-un act care să denote forță absolută și neînduplecare, pentru a preveni alte eventuale trădări. Or, ce altă autoritate denotă atotputere decât cea asupra vieții și morții?

               Acestea fiind spuse, acțiunile lui Alexandru Lăpușneanu pot fi ambivalent interpretate: atât ca lipsite de scrupule, cât și ca pline de abilitate, percepție decisiv influențată de contextul temporal din care sunt privite.

Roxana Stăneci

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *