Ambiția: este sau nu este esențială în atingerea unor obiective?

            Odată cu trecerea timpului oamenii își schimbă viziunea asupra lumii și implicit visurile pe care vor să le atingă. Toate deciziile pe care le ia în viața lor se bazează pe închipuirea viitorului și împlinirea nevoilor fiecăruia, care se dovedesc a fii principalele motivații pentru atingerea idealurilor. Ambiția depinde de cât de arzătoare este dorința fiecăruia. Prin ea se hrănește motivația, omul devine din ce în ce mai binevoitor să muncească pentru aspirațiile sale, ajungând în cele din urmă realitate. Iar, dacă ambiția lipsește cu desăvârșire, visurile rămân doar vise.

            În primul rând, motivația și ambiția formează o echipă perfectă și nu pot fi despărțite. Acestea lucrează pentru om la fel cum celulele conducătoare ale impulsului lucrează pentru miocard. Acestea sunt activate de dorințe, sunt încărcate cu energie pe care o transmit către celulele efectoare, în acest caz fiind corpul și mintea omului, determinând contracția: realizarea activiății ce-l va aduce pe om mai aproape de idealurile propuse.

            În al doilea rând, odată ce un om își peirde ambiția, nu va mai fi doritor să se apuce de treabă. Astfel va amâna să-și mai ocupe timpul cu lucrurile importante ce-l pot ajuta să-și aducă visurile mai aproape de realitate. Speranța, deși moare ultima, se diminuează și ea, la sfârșit, omul concluzionându-și dorința prin a alege altă cale a sorții. De exemplu, dacă un iubitor de limbă japoneză amână să-și exerseze lecțiile, datorită complexității limbii, va uita mare parte din lucrurile deja învățate. Acest lucru îl va face să-ți piardă încrederea în sine, implicit și ambiția. Fără un spirijn moral puternic, va ceda și va renunța în cele din urmă.

            În concluzie, ambiția este cea care ne stăpânește viitorul. Suficientă fiind în interiorul nostru, avem destule șanse să ne atingem obiectivele, să ieșim învingători și să nu renunțăm.

Elev: Iancu Georgiana Lucia

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *