Capcanele minții

De: Mitrache Maria-Izabela, clasa a IX-a A

Nu în fiecare zi ai onoarea de a citi un jurnal al cărui narator este chiar Frica de Moarte. “Jurnalul Annei Frank“ spune povestea cutremurătoare despre speranța, teama, alegerile, sentimentele de dragoste, încă necunoscute, ale unei tinere, numită Annelies Marie Frank, o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia în exilul olandez, și care a căzut victima genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită acestui jurnal pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, timp de 2 ani, înainte de a fi arestată.

         Este considerat a fi un document istoric al Holocaustului, fiind publicat pentru prima dată în 1947 sub titlul “Anexa secretă . Note de jurnal din 14 iunie 1942 – 1 august 1944“ de editura Contact din Amsterdam, iar mai apoi de editurile Vallentine, Mitchell & Co, cu titlul de “The diary of a young girl“. Popularitatea sa a inspirat piesa “Jurnalul Annei Frank” (1955), care a fost adoptată apoi pentru filmul omonim din 1959. Cartea este inclusă în mai multe liste ale celor mai bune cărți publicate în secolul al XX-lea, apărând chiar și în Biblioteca Națională a țărilor de Jos și biblioteca Germaniei. În anul 2009 organizația internațională UNESCO a inclus manuscrisele acestui jurnal în Registrul “Memoria Lumii” a documentelor cu o valoare universală excepțională.

        Stilul autoarei este foarte plăcut, ușor și oarecum intim, ceea ce îți și creează o stare de siguranță, dar cu toate acestea, “Jurnalul Annei Frank “ nu este o carte pe care să o citești în 2 zile, pe fugă, fără pauze, eu, cel puțin am vrut să am plăcerea de a mă bucura de ea în totalitate, de aceea mi-a luat o săptămâna să înțeleg ce se întâmplă în lumea lui Anne. Nu poți să o citești fără a avea la tine un creion bine ascuțit, cu care să-ti subliniezi anumite pasaje, citate sau idei, fără a pune anumite semne de exclamare, fără a reîntoarce pagina pentru a reciti ceva.

        Am fost în ascunzătoarea din Amsterdam, în pivniță, în pod, în camera lui Anne, am trăit chiar și cu teama că într-o zi voi fi batjocorită într-un lagăr de concentrare de la Auschwitz. Am auzit sfaturile lui Otto, am simțit iubirea din ochii lui Peter, dar și ura din ochii soților Van Daan, am simțit fiecare cuvânt, fiecare șoaptă a vântului, am căzut și m-am ridicat cu Anne. Iar dacă puteți fi copleșiți de toate aceste sentimente și vă puteți crea o lume a voastră, doar citind o carte, să știți că este o carte specială, care poate pătrunde și în cea mai întunecată cămară a inimii voastre, fiind pentru toate genurile de cititori, mai ales pentru cei pasionați de opresiunile la care erau supuși evreii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nimeni nu va regreta lectura acestei cărți! 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *