Cum își petrec tinerii din societatea contemporană timpul liber?

Odată cu evoluția societății, de la principiile morale la era subjugării omului de către ban, adolescenții de astăzi, dispun de mai mult timp liber, de mai puține responsabilități și de mai puțină supraveghere decât cei din generațiile trecute. Nu e ceva neobișnuit să vezi tineri stând în mall-uri și fast-food-uri, dar această rutină poate aduce probleme în viața lor prin instalarea monotoniei și dorința de a ieși din tipar ducâand către activități nepotrivite, periculoase sau ilegale.

Consider că, majoritatea tinerilor din societatea contemporană nu știu sa organizeze timpul liber cum ar trebui. Aceștia nu sesisează activitățile sănătoase care ar trebui practicate, cum ar fi: alergatul, tenisul, înotul, nu toți știu cum sa se abțină de la lucrurile nepermise, așa cum unii nu conștientizează grupurile toxice de prieteni în care se află.

În primul rând, odată cu evoluția tehnologiei, tinerii își petrec timpul liber și, nu numai, în fața laptopului urmărind serialul preferat sau cu telefonul în mână discutând ultimele știri mondene. Stând în fața unui ecran, involuntar, aceștia consuma o cantitate excesivă de alimente nesănătoase care provoacă obezitatea. Spre exemplu, această dezvoltare a tehnologiei ar fi benefică dacă nu ar provoca dependență si nu ar promova nonvalori, cum ar fi: reclamele la site-uri pentru adulți. Accesul nelimitat pe care părinții îl ofera tinerilor prin cumpărarea ultimului gadget apărut, ocupă timpul liber al tânărului cu jocuri video. Aceștia ar trebui sa le achiziționeze mai degrabă biciclete, palete de tenis, role, trotinete, anumite echipamente sportive care să-i îndrume către activități sănătoase în aer liber.

În al doilea rând, libertatea oferită de părinți influențează timpul liber a unui tânăr deoarece dacă unui adolescent  i se oferă posibilitatea de a face ce vrea și când vrea fără a avea responsabilități, acesta va ajunge să profite de situație. Spre exemplu, stabilirea unui program de ajuns acasă de către un părinte este necesar pentru că tânărul nu va sta până la ore târzii si va putea avea energie să-și petreacă timpul liber făcând ceva benefic pentru viitorul lui și nu va petrece timp doar cu prietenii care în majoritatea cazurilor sunt falși sau pe interes. Alegând un grup greșit de prieteni ajungi să consumi anumite substanțe interzise, alcool și chiar consumul țigărilor in exces.

În concluzie, pe lângă ieșitul în parc, mersul la un film, tinerii trebuie să-și gândească bine timpul liber și în jurul cui îl petrec pentru că asta ar putea să le influențeze viața. Așa cum zicea și Logfren: “ Timpul liber trebuie să fie cu adevărat liber, fără obligații împovărătoare și restricții obositoare, pe de altă parte, timpul liber nu trebuie să fie un timp mort, irosit cu amuzamentul trândav ce dă naștere plictiselii și nemulțumrii. Dacă oamenii nu-și pot umple timpul liber cu ceva care să le aducă sănătate și plăcere, atunci e sarcina comunității să-i ajute prin sfaturi […]“.

Preda Luiza, clasa a XII-a E

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *