EXPERIMENT

PIESĂ DE TEATRU DOUĂ PĂRȚI ŞI PATRU TABLOURI

Moto:  „O floare și doi grădinari”

Autor: ION BURIAC, Constanta

 

Pe scenă se vede o Cuşcă uriaşă, ca acelea în care se ţin fiarele la Circ. Pare stranie, ca o construcţie ciudată, în lumina de vitraliu care pătrunde din afară. Scheletică şi ruginită se aseamănă foarte bine cu un cal troian.  Cuşca aceasta, se vede, este într-un hangar uriaş. Alături, în dreapta, în prim plan, la un birou, fumând trabuc, vedem un bărbat foarte gras. Răsturnat pe spate pare foarte satisfăcut şi fericit. Acesta este Patronul, iniţiatorul Experimentului. În apropiere se aude o sonerie. Sună scurt, rece, de câteva ori. Intră secretara. Acţiunea piesei se petrece într-o Fermă părăsită din Statele Unite.

SECRETARA : Da, domnule,  la ordinele dumneavoastră.  Vă anunţ că  s-a prezentat primul om.

PATRONUL : (rece) Da ?

SECRETARA : Exact, domnule.

PATRONUL : (dând în silă fumul pe nări) Pentru un moment am avut îndoieli. Apoi am fost sigur.

SECRETARA : Exact, domnule. (se lasă tăcerea, undeva se aude ţipătul pustiu al unei păsări de prerie)

PATRONUL : Şi zici că a venit primul om ?

SECRETARA : (care aşteaptă încordată) De fapt au venit mai mulţi oameni, domnule.

PATRONUL : (gânditor) Este bine…Dacă asta poate să fie numit bine.

SECRETARA : (ca un automat) Exact, domnule.

PATRONUL : Invită-l aici. Pe cel care a venit primul.

SECRETARA  :  ( iese) Da, domnule. (intră primul om)

PRIMUL OM : (pare mai degrabă speriat) Bună ziua…

PATRONUL : Bine ai venit, tinere. ( îl priveşte rece examinându-l de sus până jos) Da, arăţi bine…

PRIMUL OM : (timid) Dacă spuneţi dumneavoastră…

PATRONUL : Ai citit a Anunţul.

PRIMUL OM : Da, domnule…am citit Anunţul. (după un timp) L-am citit de mai multe ori…Şi iată-mă aici.

PATRONUL : N-ai mai stat pe gânduri.

PRIMUL OM :  Exact, domnule…N-am mai stat pe gânduri. (se lasă tăcerea, undeva departe se aude urletul jalnic al unei hiene)

PATRONUL : (îl examinează rece, ironic, cu atenţie din cap până în picioare) Ia o ţigară.

PRIMUL OM : Vă mulţumesc mult…

PATRONUL : (arătându-i scaunul din  faţa lui. În silă) Ia loc. (se lasă tăcerea)

PRIMUL OM : Mulţumesc…

PATRONUL : Şi zici că l-ai citit cu atenţie ?

PRIMUL OM : (trist) Da, l-am citi cu atenţie…

PATRONUL : (zâmbeşte ironic ) Serios ?

PRIMUL OM : Da…M-am bucurat foarte mult când l-am văzut.  (naiv) Mi-am zis că e o zi mare.

PATRONUL : (molfăind) Mda…Înţeleg…(tăcere) Îl studiază. Ce eşti, aşa, în viaţă ?

PRIMUL OM : Sunt inginer….(după un timp) Şomer.

PATRONUL : Mda, arăţi foarte bine…pentru un şomer

PRIMUL OM : Când eram tânăr…sau, mai bine zis, când eram la Institut am făcut sport de performanţă.

PATRONUL : ( înveselit deodată ) Serios ?

PRIMUL OM : Da, atletism. (se lasă din nou tăcerea)

PATRONUL : Şi zici că ai citit bine Anunţul ?

PRIMUL OM : Să vă spun drept, l-am citit de zeci de ori…La un moment dat mă îndoiam că este adevărat.

PATRONUL : (râde forţat) Nu mai spune ?

PRIMUL OM : (râde şi el încurcat) Ha, ha…Da…Chiar aşa.

PATRONUL : Ce zice Anunţul ? Îţi mai aduci aminte ?

PRIMUL OM : Cum să nu, îl ştiu pe de rost.

PATRONUL : (serios ) Ia să aud ?

PRIMUL OM : Să-l spun cuvânt cu cuvânt ?

 

PATRONUL : Cuvânt cu cuvânt.

PRIMUL OM : (tuşeşte de câteva ori să-şi dreagă glasul ) Anunţul spunea aşa : “ Stimaţi domni. Patronul X, în paranteză, al cărui nume îl veţi afla personal, doreşte să efectueze un experiment foarte interesant. Pentru aceasta recrutează bărbaţi şi femei, de orice vârstă şi profesie. De asemenea este foarte important ca cei care se vor prezenta să fie  perfect sănătoşi. Suma de bani care va fi plătită iniţial va fi de 2000 de dolari, iar suma plătită la terminarea Experimentului va fi de o sută de mii de dolari. Singura condiţie pe care o pune Patronul, în afara căreia orice angajare este exclusă, este aceea de a se supune totalmente Experimentului. Pentru înscriere vă puteţi înscrie la Biroul nostru din strada… după care veţi fi transportaţi la locul în care se va efectua Experimentul.

PATRONUL : Exact, acesta este textul Anunţului. Ai o memorie bună.

PRIMUL OM : V-am spus că l-am citit de zeci de ori…(pauză) Şi acum ce trebuie să facem ? Voi semna un Contract …probabil.

PATRONUL : Da…Ştii condiţia. O dată Contractul încheiat nu mai poţi da înapoi.

PRIMUL OM : Cunosc….
PATRONUL : Nu te interesează despre ce Experiment este vorba ?
PRIMUL OM : Absolut deloc.
PATRONUL : (curios) Chiar deloc ?
PRIMUL OM : Este mai palpitant aşa…Să nu ştii.
PATRONUL : (scoţând o foaie din sertar) Acesta este Contractul…Poftim. (i-l întinde)
PRIMUL OM : (a luat Contractul şi semnează fără să citească) S-a făcut, domnule.
PATRONUL : (arătând colţul din stânga al scenei ) Te rog  să aştepţi. Este acolo o bancă.
PRIMUL OM : ( după ce a făcut câţiva paşi se întoarce)  Vă mulţumesc…voi aştepta. (ezită) Nu vă supăraţi, banii când se dau ?
PATRONUL : Dacă vrei şi acum.
PRIMUL OM : (fericit) Ar mai bine aşa….
PATRONUL : (trăgând un sertar înspre el) Ai în plicul acesta toţi banii. 
PRIMUL OM : ( nu poate să-şi ascundă fericirea) Vă mulţumesc…(se întoarce şi merge şi se aşează pe banca ce se află în colţul cuştii)
 
                                                             SCENA 2
 
PATRONUL : (tace, priveşte fumând trist în gol. La un moment dat îl vedem muşcându-şi buza de jos)
SECRETARA : (intră ca o umbră) Da, domnule.
PATRONUL : Dacă s-a mai prezentat cineva ?
SECRETARE : Aşteaptă în hol douăzeci de persoane, domnule. Maşina a plecat să mai aducă încă un transport.
PATRONUL : (uimit, îşi aprinde încet  altă ţigară) Douăzeci de persoane, spui ?
SECRETARA : Exact, domnule. (mică pauză) Între timp poate că numărul lor a crescut. (se lasă liniştea. Ciudat, ni se pare că auzim sunetul acela specific pe care-l face vântul în deşert)
PATRONUL : (gânditor, are o grimasă) Sunt curios să văd câţi vor veni.
SECRETARA : Dacă în primele zece minute s-au prezentat douăzeci înseamnă că până la ora zece se vor prezenta foarte mulţi.
PATRONUL : (ridicând mâna) Şi asta în prima zi.
SECRETARA : Exact, domnule.
PATRONUL : (după un timp) Să intre în ordine primii zece…Experimentul îl vom face la început numai cu unsprezece oameni…Nu ne putem permite mai mult.
SECRETARE : Da, domnule. (dă se plece)
PATRONUL : Şi încă ceva…Nu anunţi încheierea înscrierilor…(după un timp) Sunt curios , câţi se vor prezenta săptămâna aceasta.
SECRETARA : (docilă) Da, domnule…(dispare pe uşa pe care a intrat)
 
                                                               SCENA 3
 
Intră primii zece oameni care participă la Experiment. Sunt şase bărbaţi şi patru femei. Partea din dreapta scenei în care se găseşte biroul Patronului şi grupul celor zece veniţi să se angajeze este puternic luminată. Pe când restul scenei se află într-un semiîntuneric cald.
 
PATRONUL : (cinic, dându-şi capul pe spate) Ia să văd. Ziceţi c-aţi venit ?
CÂŢIVA : Da, domnule, am venit.
PATRONUL : Aţi citit Anunţul ?
UN OM : Da…L-am citit.
PATRONUL : Vă angajaţi  că o să îndepliniţi tot ce o să vă cer ?
CÂŢIVA : Absolut, domnule.
ALTUL : De aceea am venit, domnule.
PATRONUL : Mulţumesc. Sunt satisfăcut.
UN OM : Şi noi vă mulţumim, domnule.
PATRONUL : Mă bucur…Atunci să trecem la fapte. Să semnăm contractele.
UNUL DINTRE EI : Asta şi vrem.
PATRONUL : Banii îi vreţi acum sau la sfârşit ?
CÂŢIVA : Acum, domnule.
PATRONUL :  S-a făcut. (pune pe masă Contractele. Fiecare trece prin faţa biroului şi semnează, după care patronul le înmânează banii şi le strânge mâna)
UN OM : Vă mulţumim, domnule.
PATRONUL : (după ce a terminat cu toţi) Acum vă rog să luaţi loc. (le arată cele câteva bănci din fundul sălii. Partea aceasta de scenă se luminează arătându-l pe Primul om aşteptând. Scena se scufundă încet în întuneric)
 
                                                     SCENA 4
 
 Se luminează partea stângă a scenei. Se văd cei unsprezece oameni aşteptând. Unii fumează nervoşi, plimbându-se încolo şi încoace. Câţiva dintre ei moţăie pe bănci. Unul se uită la ceas nervos.
 
UNUL DINTRE EI : Este ora unu…
ALTUL : (uitându-se la ceas) Aşteptăm de cinci ore.
ALTUL : Şi cine ştie cât vom mai aştepta.
ALTUL : (aruncând nervos ţigara) Am impresia că ne verifică. Suntem supuşi unui test.
ALTUL :  (căscând, trist)Tot ce este posibil.
ALTUL : Ne-a adus aici, în hala asta, ca să ne pună nervii la încercare.
ALTUL : Eu zic să stăm liniştiţi…(către vecinul lui) Daţi-mi şi mie o ţigară.
ALTUL : Trebuie să ne aşteptăm la încercări serioase…Cred că şeful are ceva mare de făcut cu noi.
ALTUL : Da, altfel n-arunca el douăzeci de mii de dolari pe nimic.
ALTUL : Numai să nu ne trimită la mama dracului să luptăm prin Junglă.
O FEMEIE : Nu cred. Altfel nu ar fi angajat femei.
ALTUL : Nu ştiu de ce am o presimţire ciudată. Parcă mă apasă o gheară în piept.
ALTUL : (plimbându-se nervos) Eu am impresia că am intrat într-o puşcărie.
O FEMEIE : La ora asta îmi luam de obicei cafeaua. (cască prelung)
UNUL DIN EI : (se ridică de pe bancă şi merge şi bate în uşa de la intrare) Hei ! Heiiii ! N-am venit aici ca să aşteptăm !
ALTUL : Nu ştiu de ce îmi simt sufletul greu. Sunt foarte îngrijorat.
ALTUL : (vine lângă  cel care bate-n uşă să-l liniştească) Nu faceţi imprudenţa aceasta, domnule. S-ar putea să ratăm totul.
SECRETARA : (apare nervoasă pe o altă uşă) Domnilor, vă rog să vă purtaţi cuviincios şi să aveţi răbdare.
CÂŢIVA : (revoltaţi) Aşteptăm aici de cinci ore, doamnă !
SECRETARA : Din momentul semnării contractului  sunteţi în Experiment. Datoria dumneavoastră este să vă supuneţi experimentului, şi nu să comentaţi. Aceasta a fost prima condiţie pe care v-a pus-o patronul. ( toţi au rămas nemişcaţi. Secretara iese destul de calmă)
ALTUL :  (dezamăgit)  Trebuia să ne închipuim.
ALTUL : (puţină animaţie, oamenii sunt neliniştiţi, se plimbă şi vociferează) Dacă e să aşteptăm, atunci hai să aşteptăm.
ALTUL : (cu o voce guturală) Nu cred că ne plăteşte cu bani grei ca să nu facem nimic. N-am citit nicăieri că aşteptarea se plăteşte.
UNUL : (gest) Zău dacă nu-mi place. (câteva râsete) Mie mi-a plăcut cel mai mult în viaţă să lenevesc.
ALTUL : (aprinzându-şi ţigara) Baremi dacă am şti la ce să ne aşteptăm ! 
O FEMEIE : (gândindu-se, tristă) Altul trebuie să fie scopul pentru care ne-a angajat omul acesta. Eu zic să nu ne bucurăm. ( câţiva corbi trec croncănind prin văzduh)
UNUL : Domnilor, eu sunt pregătit pentru orice. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice.
ALTUL : În contract zice clar…Din clipa în care ai semnat contractul nu mai aparţii familiei, nu-ţi mai aparţii ţie, suntem la ordinele patronului.
ALTĂ FEMEIE : (veselă ) Zău dacă nu este palpitant. (se aud râsete, atmosfera s-a destins, oamenii vorbesc între ei). Din gesticulaţia lor se vede limpede starea de nervozitate care i-a cuprins.
 
                                                              SCENA 5
 
Se luminează toată scena. Apare Patronul, mergând greoi, cu burta imensă scoasă în faţă. Este încruntat şi calcă apăsat. Cei unsprezece încetează discuţiile între ei, se întorc toţi cu faţa către Patronul care vine  greoi către ei. Liniştea este grea, apăsătoare.
 
PATRONUL : (se opreşte în loc, după ce îi priveşte un timp) Bună ziua, domnilor.
CÂŢIVA : Bună ziua.
PATRONUL : Aşadar….(mică pauză) după cum ştiţi, din clipa semnării Contactului vă supuneţi fără nici o obiecţie condiţiilor şi cerinţelor impuse de mine.
CÂŢIVA : (trişti) Da, domnule.
PATRONUL : (privind în jur) După cum vedeţi aici ne găsim într-o hală imensă. (zâmbind cinic) De altfel să ştiţi că şi lumea nu este altceva decât tot o hală imensă. Şi frumoasă şi urâtă,  plină de tot felul de nebuni…(arătând înspre Cuşcă) Cuşca aceasta va fi locul Experimentului. (mică pauză) De altfel eu vă spun că şi istoria umană este tot un Experiment. Un experiment lung, nesfârşit, care nu se mai termină parcă. (îi priveşte cu milă) Să întrăm înăuntru…în Cuşcă. (se îndreaptă către uşa deschisă a Cuştii, în urma lui cei unsprezece vor intra şi ei în Cuşcă)
PATRONUL : Aşa după cum vedeţi ne găsim într-o Cuşcă obişnuită. Aici, (mică pauză) în această Cuşcă veţi locui trei săptămâni. Aşa cum este scris în Contract. Cine  va rezista două săptămâni va primi un premiu de o sută de mii de dolari.
CÂŢIVA : Da, domnule.
PATRONUL : (pregătindu-se iasă din cuşcă. Face câţiva paşi spre ieşire) Asta este…(îi priveşte cu o expresie ciudată pe chip) Acum eu o să vă las un moment singuri. (iese din cuşcă) De altfel eu nu particip la Experiment. (în momentul acesta în hală şi-a făcut apariţia un om înarmat care se îndreaptă către Patron)
OMUL : La ordinele dumneavoastră, domnule.
PATRONUL : Închide, te rog,  Cuşca… Închide lacătul. Cheia mi-o dai mie.
PAZNICUL : Da, domnule. (închide cu lacătul uşa prin care se intră în Cuşcă. Paznicul îi dă cheia Patronului)
PAZNICUL : poftim , domnule.
PATRONUL : Poţi să te retragi. (paznicul se retrage tăcut dispărând pe una dintre uşile halei)
PATRONUL : (care a aşteptat să iasă paznicul) Domnilor, vă rog să mă ascultaţi. (mică pauză) Participaţi la unul dintre cele mai interesante, şi în acelaşi timp importante Experimente din istorie. Din istoria Statelor Unite. Şi chiar din istoria umanităţii. (respiră adânc, îi priveşte cu milă) Veţi sta în această cuşcă împreună cu un leu. Întregul Experiment va fi înregistrat, va fi filmat. Va fi interesant pentru publicul american, căci felul în care veţi reacţiona, şi tot ce faceţi dumneavoastră va fi prezentat oamenilor de ştiinţă, politicienilor, publicului interesat. Pe acest film scontez să obţin miliarde de dolari. Va fi afacerea secolului.
CEI 11 :  (au rămas consternaţi. Se lasă o tăcere de mormânt. Pe feţele unora apar broboane de sudoare. Se privesc speriaţi, tăcuţi, neîncrezători. Nici unul totuşi nu spune nimic)
PATRONUL : (după ce i-a privit un timp) Ei, ce-aţi rămas aşa ?
CÂŢIVA : (încet să vorbească între ei, se revoltă) Nu se poate, domnilor…
UNUL DINTRE EI : Aşa ceva este imposibil, domnule. Am crezut că este vorba despre un Experiment ştiinţific.
PATRONUL : Cum adică imposibil ? (mică pauză) Desigur că este vorba despre un experiment ştiinţific. Mai ştiinţific decât acesta nici nu se poate. (se lasă o linişte grea, apăsătoare) Aţi semnat, domnilor ! Aţi uitat că aţi semnat, şi că din momentul semnării vă supuneţi totalmente, fără crâcnire condiţiilor impuse de mine.
O VOCE : Dar, domnule…
PATRONUL : Din punct de vedere legal eu respect înţelegerea noastră, adică tot ce se stipulează în contract. (îi priveşte cu milă) Din punct de vedere legal eu sunt în perfectă ordine. Respect Contractul semnat între noi.
CÂŢIVA : (murmură, vorbesc între ei) Nu se poate.
UNUL DINTRE EI : Este imposibil. Vă bateţi joc de noi. Ne puneţi la încercare.
MAI MULŢI : ( vociferează, vorbesc între ei) Aşa ceva este imposibil…
ALTUL : (după ce s-a gândit) Da, cred că aveţi dreptate, domnule ! Ne puneţi la încercare. (se lasă liniştea)
ALTUL : (încercând să ghicească intenţia patronului)  Acceptăm, domnule. Eu unul accept. (se lasă din nou tăcerea)
PATRONUL : Domnilor, va trebui să vă supuneţi necondiţionat Experimentului.
CÂŢIVA : ( puţin înveseliţi ) Glumiţi. Nu credem.
PATRONUL : ( trist, grav) Mă dezamăgiţi şi mă indignaţi, domnii mei. În afaceri nu există să-ţi iei cuvântul înapoi. Ai semnat, eşti bun de plată. (tăcere)
UNUL : (tare, bravând) Şi eu accept, patroane.
UN BĂRBAT : (apropiindu-se de gratii) Spuneţi-ne atunci care ar fi Experimentul la care participăm ? În ce constă el ? (tăcere)
PATRONUL : ( încruntat) Nu obişnuiesc să vorbesc de două ori. Sunt om de afaceri şi în afaceri cuvântul dat este bun dat. (tăcere, cei din cuşcă îl privesc trişti. Se vede pe feţele lor că sunt încordaţi, neliniştiţi)
UNUL DINTRE EI : Atunci ne-aţi tras pe sfoară, domnule Patron. Aşa ne-aţi spus, că sunteţi Patron. La citirea Contractului am înţeles că ne cumpăraţi pe noi, nu şi viaţa noastră. Că ne punem  la dispoziţia dumneavoastră pe timpul Experimentului. (tăcere)
PATRONUL : Da, aşa e. Acesta este şi termenul din Contract. Pe timpul Experimentului vă vindeţi totalmente Patronului. (mică pauză) Am înţeles însă că dacă v-am cumpărat pe voi v-am cumpărat, cel puţin pe timpul Experimentului, şi viaţa voastră. (linişte de gheaţă. Undeva departe se aude urletul unei hiene)
UNUL DINTRE EI : Nu este acelaşi lucru, domnule. Eu accept să mă vând pe mine, forţa mea de muncă, întreaga mea capacitate de muncă, aşa cum face orice muncitor, pentru o perioadă de timp, ca să pot face rost de bani, să-mi hrănesc familia. Dar nu accept să mor pentru 20.000 de dolari. Cred că sunteţi de acord cu mine ? (după un timp) Viaţa ţi-o dă Dumnezeu, şi numai El este cel care hotărăşte când moare omul.
O FEMEIE : (cu mâinile prinse de uşa cuştii) Ne-aţi înşelat, domnule. Ne-aţi întins o cursă.
ALTUL : (apropiindu-se şi el de gratii, venind în dreptul Patronului) Gândiţi-vă că opinia publică o să  vă condamne, domnule Patron. Gândiţi-vă ce or să scrie ziarele.
PATRONUL : (se gândeşte un timp, ţipetele pescăruşilor se aud tragice, pustii) Aşa este…Opinia publică o să mă condamne, dar o să scoată miliarde de dolari din buzunare ca să vadă filmul făcut de mine. (se lasă tăcerea apăsătoare)
CÂŢIVA : (după un timp lung de tăcere de gheaţă) Domnule, nimeni nu poate să ia viaţa oamenilor. Numai Dumnezeu.
ALTUL : (calm) Din câte-mi dau seama este vorba de un Experiment psihologic… (mică pauză ) Numai că leul este fictiv. Pe un motiv fictiv dumneavoastră testaţi reacţiilor unui grup social, ale populaţiei americane, poate. Cel puţin din câte-mi dau eu seama. 
PATRONUL : (atent) Exact ! Aceste este scopul Experimentului. În primul rând de a-mi aduce bani, cât mai mulţi bani. Şi în al doilea rând sunt testate reacţiile americanului de rând, ale societăţii americane, modul lui de a gândi şi de a reacţiona. (se lasă tăcerea. Câţiva încep să vorbească între ei în şoaptă)
ALTUL : ( după ce s-a consultat cu ceilalţi) Atunci acceptăm Experimentul, domnule Patron. (mică pauză) Americanul este omul soluţiilor noi.
PATRONUL : Da, dar în faţa leului fictiv americanul, omul de rând american, s-a dovedit un laş. A întors spetele vieţii, şi în loc să lupte, a preferat să dea bir cu fugiţii. (îi priveşte dezamăgit) Americanul s-a dovedit un laş…un căcăcios, cu alte cuvinte. În concluzie acest Experiment s-a consumat…Şi pentru că nu v-aţi supus condiţiilor Contractului nu veţi primi nici un cent.
TOŢI : (se privesc uluiţi, tăcerea devine apăsătoare)
PATRONUL : Sunteţi liberi, domnilor.  Cei care au luat banii în avans va trebui să-i înapoieze. (îi priveşte trist) Acesta este ultimul meu cuvânt. O să vină Paznicul să vă dea drumul. Eu vă aştept la biroul pentru a primi banii înapoi. (se lasă o tăcere de gheaţă)
CÂŢIVA : (după mult timp, uluiţi încă) Dar, domnule Patron…
PATRONUL : (întorcându-se) Aţi spus ceva ? Am auzit o voce.
UNUL DINTRE EI : Eu am fost unul dintre cei care am acceptat acest Experiment. Eu sunt cel care v-am spus că este un Experiment psihologic.
ALTUL : Au fost mai mulţi care au acceptat să se supună Experimentului cu leul.
CÂŢIVA : Da, aşa este. Nu toţi suntem laşi. Există printre noi şi oameni curajoşi.
PATRONUL : Adică vreţi să spuneţi că aţi accepta ca în Cuşcă să fie introdus un leu adevărat, şi nu aţi face pe voi de frică ?
UNUL DINTRE EI : Da, domnule. Eu de pildă.
CÂŢIVA : Şi eu, domnule !
PATRONUL : Vreţi să spuneţi că în cazul în care ar urma acum Experimentul cu leul adevărat aţi accepta toate condiţiile Experimentului  ? ( cinic) Şi vreţi să spuneţi că în cazul acesta nu aţi mai face pe voi de frică ? Deşi eu vă spun că Experimentul s-a încheiat. (se lasă liniştea)
UNUL DINTRE EI : Dar, domnule…Nu este drept, domnule. Cine a acceptat Experimentul cu leul fictiv, şi suntem mai mulţi…
ALTUL : Suntem peste jumătate, domnule Patron !
PATRONUL : ( oftând, privindu-i trist) Nu, domnilor… Mergeţi acasă, fără nici un ban. Aşa stipulează Contractul, pe care l-aţi semnat cu toţii.
O FEMEIE : Eu nu plec de aici, domnule !  Eu am copii de hrănit, şi n-am ce să le dau să mănânce !
ALTUL : Suntem şomeri, domnule patron, vrem să câştigăm un ban. Gândiţi-vă la lucrul acesta !
PATRONUL : Ştiţi bine că în afaceri nu există nici milă, nici bunătate, nici generozitate. Ori dumneavoastră îmi cereţi să-mi fie milă de dumneavoastră…pentru că sunteţi şomeri, şi sunteţi disperaţi că nu găsiţi de lucru ? Este adevărat !
UNUL DINTRE EI : Este adevărat, domnule !
O FEMEIE : ( cu vocea tremurându-i, gata să plângă) Te implorăm, domnule. Eu sunt într-o situaţie foarte grea !
PATRONUL : (după un timp de gândire) Bun, îmi este milă de voi ! (după un timp) Deci acceptaţi Experimentul cu leul adevărat ? (mică pauză) Deci acceptaţi ?
UNUL DINTRE EI : (cu o voce puternică) Acceptăm !
UN ALTUL : Acceptăm, domnule ! Ce să facem ?
ALTUL : (violent ) Nu se poate ! Nu putem să acceptăm aşa ceva !
ALTUL : Ar fi o nebunie, domnule !
ALTUL : (furios) Noi ne pierdem viaţa iar el câştigă bani. Vino, aici, în locul meu, domnule, să vedem cum gândeşti !
PATRONUL : (calm, cinic) Exact ca dumneavoastră aş gândi, domnule.
ALTUL : Puneţi-ne să facem ceva important, domnule Patron. Şi o să facem !
PATRONUL : Ceea ce faceţi dumneavoastră este extraordinar de important. (se lasă liniştea)
CÂŢIVA : Nu acceptăm.
UNUL DINTRE EI : Domnilor, haideţi să ne hotărâm o dată. Eu zic să acceptăm. (mică pauză) Eu nu cred că are de gând să facă porcăria asta.
PATRONUL : (după un timp în care-i priveşte atent) Tocmai lucrul acesta voiam să-l fac, domnule. (se lasă tăcerea)
ALTUL : Domnilor, haideţi să acceptăm. Nu vă daţi seama că este un Experiment psihologic ? Că a fost testat curajul americanului de rând !
PATRONUL : Observ că am început să ne tocmim. La asta americanul de rând este  foarte bun. La compromisuri. (mică pauză) În Contract scrie cu totul altceva, domnilor ! (ameninţător) Nu uitaţi că până la terminarea Contractului sunteţi la dispoziţia mea. (sigur pe el) Adică sunteţi la mâna mea. (se lasă o linişte apăsătoare. Câţiva dintre cei aflaţi în cuşcă spumegă de furie, cei mai mulţi însă acceptă Experimentul. După un timp se aud murmure, oamenii încep să vorbească între ei)
MAI MULŢI : Noi acceptăm, domnule. Cine nu acceptă este liber să plece.
PATRONUL : Vă las să vă convingeţi că tot ceea ce se întâmplă este adevărat. (pare un moment că se gândeşte) Când voi reveni aş vrea să nu mai existe nici unul care să nu accepte jocul. (pleacă. Toţi îl privesc încordaţi)
UNUL DINTRE EI : (tare, furios) Cumplit joc, patroane !
CEILALŢI : (ca treziţi din uluială) Nu se poate….este imposibil…
ALTUL : Domnilor, a vrut să ne sperie, doar. Ne-a pus la încercare.
ALTUL : Nu, domnule…este o barbarie ce vrea să facă omul acesta. Eu zic că nu este în toate minţile.
UNUL DINTRE EI : Mai bine îi dăm banii înapoi.
MAI MULŢI : Nici aşa nu se poate…După ce ne-a pus să stăm în cuşca asta o zi şi o noapte…După ce şi-a bătut joc de noi… să-i mai dăm şi banii înapoi !
 
                                                           SCENA 6
 
Se lasă sera. Pe scenă lumina este şi mai slabă. Câţiva dintre cei care se găsesc în cuşcă se plimbă îngânduraţi. Unii fumează tăcuţi. Alţii s-au întins pe jos să se odihnească. Unul doarme sforăind întins pe bancă.
 
UNUL DINTRE EI : (se plimbă gânditor cu mâinile la piept) Domnilor, şi dacă omul acesta este nebun şi îşi pune în practică tot ce-a imaginat mintea lui bolnavă ?
O FEMEIE : (extenuată) Şi eu m-am gândit la lucrul acesta.
ALTUL : Oricum cât va dura porcăria asta de experiment de aici înainte nu suntem altceva decât cobai…Cobai în mâinile unui om cinic. (în momentul acesta se aude o uşă de fier scârţâind sinistru)
ALTUL : Trebuie să-l întrebăm serios ce are de gând cu noi…(tăcere)
ALTUL : Măcar dacă ar putea unul din noi să iasă de aici. Să se strecoare afară şi să anunţe familiile sau autorităţile.
ALTUL : )gest de om disperat) Imposibil…Nici cu tancul nu poţi să rupi gratiile astea.
O FEMEIE : (după o tăcere lungă) De ce, domnilor… ? Sunt împotriva acestei nebunii. Ne ţine aici cât ne ţine, am luat douăzeci de mii de dolari, mai luăm încă pe atâta …şi ne-am făcut datoria…Cu douăzeci de mii de dolari trăiesc cinci ani de zile, cu familia mea.
ALTUL : (după un timp) Are dreptate…În fond de ce am venit aici ? Ca să câştigăm bani. (mică pauză) Afară ce făceam ? Muream de foame. Şomeri pe care nu-i bagă nimeni în seamă.
ALTĂ FEMEIE : (tristă) Da, aşa este. Trebuie să acceptăm Experimentul. Nu o să aducă nici un leu şi o să împuşcăm şi douăzeci de mii de dolari dintr-un foc.
ALTUL . Şi eu sunt de aceiaşi părere. Ne interesează în primul rând banii.
O FEMEIE : Îţi convine ţie să te lupţi cu un leu, eşti cât un munte de mare. Eu sunt femeie. Eu ce să fac ? Aş fi o victimă sigură.
ALTUL : Nu se ştie.
ALTUL : Domnilor, eu zic să avem răbdare. Până acum nu ni s-a întâmplat nimic. Lucrurile merg cât se poate de bine.
ALTUL : Merg pe dracu bine ! De două zile n-am mâncat nimic…Îmi ghiorţăie maţele de foame.
CÂŢIVA : (aducându-şi aminte că n-au mâncat nici ei)  Aşa e…De ieri dimineaţă  n-am mâncat nimic.
ALTUL : Să strigăm să ne aducă mâncare. Vrea să ne luptăm cu fiarele morţi de foame, ticălosul !
ALTUL : (calm, împăcat) Poate face şi asta parte din Experiment, domnilor.
UNUL DINTRE EI : Domnilor, eu zic că cel mai bun lucru este să ne culcăm…(privind afară) Văd că afară s-a întunecat de-a binelea.
CÂŢIVA : (întinzându-se) Da, da…Cred că aşa este mai bine.
 
                                                       SCENA 7
 
 Dimineaţa. Prin ferestrele imense ale halei în care se găseşte Cuşca intră o lumină orbitoare şi rece. Câţiva dintre cei care n-au putut să închidă un ochi se plimbă gânditori, obosiţi, cu mâinile la spate. Cei mai mulţi dorm, întinşi pe bănci sau pe jos. Unii stau treji, întinşi pe jos, cu mâinile sub cap.
 
PATRONUL : (intrând voios, merge greoi, ca o raţă) Hei, bună dimineaţa ! Scularea, domnilor ! Nu vă plătesc ca să dormiţi. Nici un Patron din lumea asta nenorocită şi scârboasă, (apăsat) oribilă, nu face lucrul ăsta !
CÂŢIVA : (doi dintre ei se ridică în picioare) Bună dimineaţa, domnule Patron. (cei mai mulţi însă nu se sinchisesc şi îl privesc cu duşmănie)
PATRONUL : Văd că aţi dormit bine. (vorbeşte cu ei printre gratiile Cuştii) Numai câţiva n-au dormit.
UNUL DINTRE EI : (vine şi se prinde cu mâinile de gratii) Vă aşteptam demult, domnule ! (tare) Vrem o dată să ştim şi noi ce este cu porcăria asta  ? Cât ne mai ţineţi în starea aceasta de tensiune ?
PATRONUL : (surprins, mimează  buna dispoziţie) Porcărie, porcărie i-ai spus ? (mică pauză ) Da, aşa o fi…Este o porcărie…Dar ce să fac…Nu v-am adus eu aici, nu v-am adunat eu cu forţa de pe stradă…Voi aţi venit la ferma asta de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Aşa este ? (tare) Şi apoi porcăria asta, cum i-ai zis tu, şi cum îi ziceţi unii dintre voi vă dă de mâncare.
CÂŢIVA : (acceptând) Aşa este… Domnule noi  vrem să respectăm toate condiţiile Experimentului.
PATRONUL : (tare, privindu-i cu ură) Atunci daţi-mi voie să vă spun şi eu părerea mea despre dumneavoastră…(cu o expresie de scârbă) Este penibilă, domnilor ! Penibilă ! Am urmărit tot ce s-a întâmplat…(tare, cu faţa congestionată) Sunteţi nişte cârpe, nişte laşi, nişte nenorociţi, asta sunteţi ! (gâfâie) Aţi vrea să câştigaţi bani, o grămadă de bani, dar pe nimic ! (se lasă tăcerea. Îi priveşte cu o expresie de silă şi de milă) Dacă v-aţi privi cum arătaţi v-ar fi milă de voi ! Că ruşine nu cred…
ALTUL : Dar, domnule, noi vrem să mergem până la capăt.
PATRONUL : (şi mai furios) Ştiu, sunteţi şomeri şi muriţi de foame. Acesta este adevărul ! Iar mie trebuie să-mi fie milă de voi ! (tăcerea se lasă grea, dureroasă)
CÂŢIVA : (se aud slab de tot câteva murmure de protest) Dar, domnule…(vag parcă se aud valurile unei mări lovindu-se de stânci, şi ţipetele tragice ale pescăruşilor, care-ţi rup inima)
PATRONUL : Domnii mei. Acesta a fost un test pentru a vă angaja într-o meserie în care se cere nervi de fier, îndrăzneală, putere de rezistenţă, disciplină şi intuiţie. (mică pauză. Îi priveşte gâfâind) La acest test aţi căzut cu toţii. Acesta este adevărul. (se lasă o tăcere adâncă) O să predaţi banii şi sunteţi liberi. (toţi au rămas înlemniţi. Îl privesc  pe Patron trişti) Vă convine, nu vă convine…
MAI MULŢI : Dar, domnule ! Nu se poate…
PATRONUL : Astăzi urma să fiţi angajaţi într-o meserie foarte bănoasă. (ridică din umeri dezamăgit) Ce să vă fac !
MAI MULŢI : (nervoşi, gesturi care ne arată cât de furioşi sunt) Pentru numele lui Dumnezeu ! Nu se poate !
UNUL DINTRE EI : Ştiam că o să se întâmple aşa. Bănuiam. (pauză) Domnule Patron, eu am acceptat toate condiţiile de la început. Nu m-am văitat şi n-am crâcnit niciodată. Dacă-mi puteţi dovedi că nu este aşa…
PATRONUL : (flegmatic) Nu mi s-a părut că ar fi existat vreunul curajos printre voi. 
ALTUL : Au existat, domnule !
PATRONUL : Dacă au existat trebuia să spună răspicat ! (se lasă din nou tăcerea)
CÂŢIVA : (apăsat, cu voce tare) Experimentul trebuie să continue, domnule Patron.
PATRONUL : (după ce îi observă un timp. Acum pare calm, senin) Ei, ce facem ? Acceptaţi să continuăm Experimentul, sau vă dau drumul acasă fără o leţcaie ?
TOŢI : (în cor) Acceptăm ! Acceptăm , domnule ! De ce să nu acceptăm !
ALTUL : Acceptăm Experimentul în continuare. Vă asigurăm că nu va mai exista nici unul care să crâcnească sau să comenteze.
O FEMEIE . Acceptăm Experimentul în continuare, domnule Patron. Este şi păcat !
PATRONUL : (ironic şi viclean) Parcă n-aţi prea vrea acest lucru…să-l continuăm. (tare) Eu vă spun, pe mine acest Experiment mă interesează foarte mult.
O FEMEIE : Dar despre ce Experiment, concret, este vorba ?
PATRONUL : Tocmai în aceasta constă Experimentul, că nu ştie nimeni în ce constă el. (în momentul acesta zâmbeşte, pare chiar a fi un om de treabă) Trebuia să vă daţi seama de la început.
MAI MULŢI . Acceptăm experimentul în continuare. Mergem până la capăt.
O FEMEIE : (implorând) Vă rugăm, domnule !
PATRONUL : (calculând, gândindu-se) N-aş prea vrea acest lucru…pe mine acest Experiment mă costă foarte mult, şi pentru mine este foarte important. (mică pauză) Adevărul este, şi trebuie să recunoaşteţi, că aţi ratat…Din cauza laşităţii…
CÂŢIVA : De data aceasta nu vă mai dezamăgim, domnule ! Continuăm Experimentul până la capăt. Afară murim de foame.
O ALTĂ FEMEIE : Aşa este, domnule. Te rugăm, domnule Patron.
UNUL DINTRE EI : Eu sunt de cinci ani şomer.
ALTUL : Eu am o familie grea, domnule.
O FEMEIE : Afară am patru copii de crescut, domnule. Te rugăm frumos !
CÂŢIVA : (cu o voce slabă, de om epuizat) Continuăm Experimentul, patroane !
PATRONUL : Afară aşteaptă trei sute de oameni să facă  Experimentul acesta.
CÂŢIVA : Făceţi-l cu noi, domnule. Vă rugăm !
O FEMEIE : Te implorăm, Patroane, nu ne lăsa…Avem copii de crescut…
 PATRONUL : (jucând rolul celui care se lasă înduplecat) Bine, o să mă mai gândesc. Mai gândiţi-vă şi voi ! ( aspru) Gândiţi-vă însă bine de tot ! ( se întoarce şi se îndreaptă mergând greoi către ieşire)
 
                                                         SCENA 8
 
 Scena se luminează încet. Lumina are o culoare cenuşie, murdară, ca de pe altă lume.
 
UNUL DINTRE EI : (cel mai solid. Se scoală greoi de pe bancă. Dă din mână a lehamite) Are dreptate Patronul. Este om cu scaun la cap.
O FEMEIE : Ţi-ar fi convenit ţie, Experimentul cu leul, că eşti cât un munte, grăsanule. Dar nouă nu.
UNUL : (privind-o ca pe un gunoi) Ce-mi pasă mie de tine. Tu ai putea să câştigi banii şi altfel.
FEMEIA :  ( jicnită) Să-şi fie ruşine, domnule.
ALTUL : (mai în vârstă) Hei, hei, domnilor….Potoliţi-vă. (bărbatului) Are dreptate, domnule.
CÂŢIVA : (tare) Aşa este. Potoliţi-vă ! Numai de ceartă nu ne arde acum.
ALTUL : Să mai afle şi Patronul de treaba asta. Atâta ne trebuie.
UNUL : (dezamăgit) Vă cred şi eu.
ALTUL : (căscând) Eu mă culc la loc…faceţi şi voi acelaşi lucru…În viaţă este bine să nu te consumi…Uite…Dacă nu ne opuneam acum n-am mai fi şomeri. Am fi avut o meserie şi am fi câştigat bani destui.
O FEMEIE : Mai bine să strigăm să ne aducă mâncare.
ALTUL : (revoltat) Aşa este…suntem nemâncaţi de două zile
UNUL : Face parte şi asta din Experiment. Trebuia să ne prindem.
ALTĂ FEMEIE : (furioasă, ţipând) Dă-o dracului de viaţă, asta nu mai este viaţă ! Toate lucrurile din viaţă fac parte din Experiment.
ALTUL : (filozof) Ca-aşa e, ce-ar fi ca toate lucrurile din viaţă, noi, toţi oamenii, societăţile  naţionale, civilizaţia umană să facă parte dintr-un Mare experiment.
ALTUL : Stt ! Linişte !(încet) Tare mi-e teamă că aşa este.
 ALTUL : Domnilor, femeia are dreptate, ce facem cu maţele, că ne ghiorăie maţele de foame.
ALTUL : (mucalit, gest a lehamite) Dă-le dracului de maţe ! Nu te mai gândi la ele ! Şi gata !
ALTUL : Ne închipuim că ţinem post, domnilor ! Postul este un lucru extraordinar pentru sănătate ! Am citit nişte lucruri nemaipomenite despre post…
ALTUL : (trist, meditând) Cineva a zis că filozofia trece întâi prin stomac. Avem, iată, posibilitatea să devenim filozofi. Ha, ha, ha, ha…(râs amar)
UNUL : Aşa este.
ALTUL : Ala care a zis chestia asta că filozofia trece mai întâi prin stomac a fost un porc ! Şi-l bag în mă-sa !
ALTUL : Dacă era filozof trebuia să ştie că filozofia trece întâi prin creier şi apoi prin stomac.
ALTUL : Corect. Şi eu sunt de aceiaşi părere.
CÂŢIVA : (care au ascultat ) Bună idee.
ALTCINEVA : (vesel) Fraţilor, cine are cărţi de joc ? Sau table. Ne trece timpul mai uşor…Eu dacă eram inspirat îmi luam cărţile de joc şi tablele cu mine. Dar n-am fost !
 ALTUL : Putem să facem nişte zaruri şi să jucăm barbut.
ALTUL : Eu am o pereche de cărţi la mine. Din întâmplare, că era să le las şi pe astea acasă.
ALTUL : (culcat pe jos, se întinde punându-şi mâinile sub cap) Faceţi ce vreţi, numai faceţi linişte.
ALTUL : Te pregăteşti să rezişti, bătrâne ! Eşti deştept.
ALTUL : Sunt bătrân, nu mai sunt tânăr. Ce să fac ?
ALTUL : Cred că  la fel ar trebui să facem toţi, cine ştie cât mai avem de aşteptat ! Important este să ne drămuim cât mai bine şi ultimele forţe. Ultimii stropi de energie….(lumina se stinge încet, încet, ca apoi să se reaprindă brusc)
 
                                                 SCENA 9
 
  Pe una dintre uşile  imensului hangar apare Patronul. Merge încet, legănându-se ca o raţă, cu burta înainte.  Are mersul rigid, greoi. A ajuns lângă Cuşcă.
 
 PATRONUL : Bună seara, domnilor !
UNUL DINTRE CEI DIN CUŞCĂ : Bună seara, Patroane !
 Vă aşteptam.
PATRONUL : Nu, zău ? Mă aşteptaţi ? (mică pauză, râde încet) He, he, he, he…Vă cred şi eu, aveţi nevoie de banii mei . (îi priveşte rânjind) Credeţi că am venit să vă dau banii ! V-aţi pus pe trai, jucaţi cărţi, spuneţi bancuri. (tare) Vă înşelaţi, domnii mei !
UNUL DINTRE EI : Domnule Patron…iertaţi-mă, că nici nu vă ştiu numele. Noi ne-am închipuit că participăm la un Experiment ştiinţific. Câţiva dintre noi suntem ingineri, tehnicieni, avem Colegiul… ne-am imaginat că…
PATRONUL : (burzuluindu-se) Acesta nu este altceva decât un Experiment ştiinţific, domnule. (se lasă tăcerea. Toţi îl privesc pe Patron împietriţi. Patronul se uită la ei rânjind mulţumit)
ALTUL : Într-adevăr, domnule…
PATRONUL : Domnilor, la primul Experiment v-aţi dovedit a fi nişte cârpe…Nişte fricoşi şi nişte laşi.
ALTUL : Aşa este.
CÂŢIVA : (întorcându-se mânioşi către el) Taci, domnule, din gură, dumneata…
PATRONUL  : Domnilor, vă mai întreb încă o dată. Sunteţi dispuşi să participaţi în continuare, până la capăt la Experiment sau nu ? (îi priveşte pe toţi) Cine  nu este în stare să spună de pe acum, şi poate să plece.
ALTUL : Dar, domnule, am hotărât o dat ! Am spus că mergem până la capăt.
MAI MULŢI : Lucrul acesta s-a stabilit !
ALTUL : Nu v-a spus nici unul dintre noi că dăm înapoi.
PATRONUL : Domnilor, vă mai întreb o dată. Ca să nu vă aud că mai vociferaţi, (tare) sunteţi dispuşi să participaţi la primul Experiment, acela cu leul, ca să putem după aceea să trecem la cel de-al doilea Experiment ? (se lasă o tăcere adâncă)
O FEMEIE : (după mult timp) Da, domnule patron. Suntem.
PATRONUL : Acela cu leul ? Dar un leu autentic…
UNUL DINTRE EI :  Suntem, ( se umflă în pene) Suntem, domnule Patron.
ALTUL : Da, suntem.
 UNA DINTRE FEMEI : Nu suntem. Eu nu…
 MAI MULŢI : Nu…nu…
ALTUL : (vesel) Vă bateţi joc de noi, Patroane. Ce leu ? (către cei din cuşcă ) Nu e  nici un leu, oameni buni.
PATRONUL : (nervos)  Eu vă întreb foarte serios. Deşi nu am uitat că după ce aţi semnat Contractul nu aveţi dreptul la absolut nimic.
ALTUL : Acceptăm. (râde) Nici măcar nu aţi văzut un leu în viaţa dumneavoastră, dar să-l mai aduceţi aici !
PATRONUL : (abia stăpânindu-se) Domnilor, vă întreceţi cu gluma…(mică pauză) Din această clipă vă anunţ că mi-am trimis Secretara şi Paznicul la altă fermă. Suntem singuri într-un fel de pustiu, de deşert imens. (se lasă din nou tăcerea)
UNUL DINTRE EI : Unde este leul ?
PATRONUL : (părând din ce în ce mai îngrijorat) Îmi pare rău că s-au adunat aici nişte oameni neserioşi, nişte hahalere, cărora le arde de glumă. (mică pauză, tare) Eu nu mă joc, domnilor, înţelegeţi ! (merge şi apasă pe un buton. În podeaua  Cuştii se deschide o trapă, prin care urcă un postament pe care se găseşte o Cuşcă mai mică în care se găseşte un leu autentic. Se vede că leul este înfometat după felul cum se linge pe bot. La vederea celor din Cuşcă scoate un mârâit care-i îngheaţă pe toţi. Tăcerea este adâncă, de gheaţă. Se aude numai mârâitul fiarei)
CEI II : ( au rămas împietriţi, privind îngroziţi l fiara)
PATRONUL : ( vesel) Acum vedeţi că n-am glumit, domnilor. Sunt un mare om de faceri şi nu-mi permit să glumesc cu banii mei. (tare) A, da, dacă ar fi vorba de banii dumneavoastră, cu ei mi-aş putea permite să glumesc.
CEI II : ( au rămas înlemniţi, se uită toţi, îngroziţi, ca hipnotizaţi la animalul care se linge acum liniştit pe bot)
PATRONUL : (înveselit) Ei, glumeţule…Era unul glumeţ printre voi ? Nu-ţi mai arde de glume ?
CEI II : (tac, privesc îngroziţi leul. Par înspăimântaţi şi dezorientaţi)
PATRONUL : Nu-i aşa că nu aveţi chef să-l înfruntaţi ?
CEI 11 : (se uită îngroziţi la leul care nu-i mai bagă acum în seamă. Acesta pare că dormitează. Cei din cuşcă încă nu şi-au revenit)
PATRONUL : Hei, tu, uriaşule ! Nu zici nimic ?
OMUL CEL MAI ÎNALT : (tace, are pe chip o expresie de om uluit)
PATRONUL : (îi priveşte absent) Şi când te gândeşti că eu voiam să răstorn munţii cu voi. Oameni de paie, oameni de nimic. (se lasă o tăcere grea , apăsătoare. Uitându-se la ceas) Vă dau trei minute ca să vă reveniţi şi să discutăm. (pauză) Uite, dacă vreţi, ca să putem discuta şi ca să nu faceţi pe voi, vă iau şi leul.  Râde uşor) Ha, ha, ha, ha , ha ! Cine a făcut pipi pe el mâna sus ! (merge şi apasă pe  butonul pe care l-a apăsat mai înainte. Postamentul pe care se află cuşca în care  se găseşte leul coboară dispărând sub podea. Apoi trapa acoperă totul)
PATRONUL : (ironic) Ei, v-aţi revenit ? Ni vă speriaţi…Ştiu demult că omul este un animal laş şi fricos.
UNA DINTRE FEMEI : ( după un timp de tăcere) Domnule Patron…suntem oameni.
PATRONUL : (râde dându-şi capul pe spate) Ei, aş…N-am văzut lucrul acesta, domnilor. (se lasă tăcerea)
PATRONUL : (grav, ca şi cum gluma s-ar fi terminat) Ei, acceptaţi sau nu Experimentul ? (aceiaşi tăcere adâncă)
UNUL : (tare) Nuu ! (se lasă tăcerea. Toţi privesc trişti)
MAI MULŢI : Nu…nu. Aşa ceva depăşeşte orice limite.
PATRONUL : (după un moment de gândire, muşcându-şi buzele) Bineee. (mică pauză) Atunci mergeţi acasă, domnilor. (furios) Fără nici un ban !
CEI 11 : (tac toţi, apoi încep să murmure, să vorbească între ei). Nu, nu se poate….Asta nu se poate.
PATRONUL : ( cu o expresie gravă, întunecată) Bine. Atunci vă supun altui Experiment. De acord ?
CÂŢIVA : (murmurând) Da, domnule. (se lasă aceiaşi tăcere grea)
PATRONUL : Iată care va fi Experimentul…În primul rând nu vi se va aduce mâncare. Cel care va rezista o sută de zile va căpăta cei o sută de milioane de dolari. Cel care va rezista 90 de zile 25 de milioane de dolari. Cei care vor abandona pe parcursul Experimentului nu vor câştiga nimic. (mică pauză) Acesta este Experimentul.
MAI MULŢI : (ezitând) Îl alegem pe acesta.
TOŢI :  Îl alegem pe acesta. Îl alegem pe acesta. (par satisfăcuţi, şi-au revenit)
PATRONUL : (se lasă un moment de tăcere) Chibzuiţi adânc, domnilor.
TOŢI : (la unison, unii ridică braţele) Îl alegem pe acesta, domnule. Pe acesta. Pe acesta.
PATRONUL : (meditând, îşi muşcă buza de jos) Bine, fie ! Voi aţi hotărât, nu eu. (pauză) Deci pe acesta !
CÂŢIVA : Pe acesta, domnule.
PATRONUL : Atunci rămâne stabilit. Deoarece ferma aceasta se găseşte într-o pustietate…în deşert. Aşezarea cea mai apropiată se fală la două sute kilometri depărtare.
MAI MULŢI : Cunoaştem lucrul acesta
PATRONUL . Atunci aşa rămâne. (se uită la ceas) Este târziu, eu mă duc să mă culc…Sunt singur, să ştiţi…Secretara am trimis-o la Birourile mele din oraş, iar paznicul a fost trimis la altă fermă.
MAI MULŢI : Aşa rămâne, domnule !
PATRONUL : (satisfăcut) Atunci vă doresc noapte bună.
CÂŢIVA : Noapte bună, domnule.
PATRONUL : O să mai trec săptămâna viitoare să vedem ce faceţi.
CÂŢIVA : Ochei.
PATRONUL : Ochei ! ( se îndreaptă cu mersul lui greoi către ieşire.
 
                                     TABLOUL II
                                         SCENA 1
 
 Acelaşi decor ca în Tabloul I. Au trecut câteva zile. Imaginea este dezolantă. Cei 11 stau întinşi pe spate cu mâinile pe piept, unii privesc în tavan, alţii îşi ţin ochii închişi. Câţiva stau în fund, doi dintre ei se plimbă cu mâinile la spate gânditori.
 
UNUL DINTRE EI : (nervos, unuia dintre cei care se plimbă) Ci stai, domnule şi dumneata într-un loc, ne împiedici să dormim.
CÂŢIVA  : Aşa este, staţi o dată locului şi nu vă mai plimbaţi.
ALTUL : Da, domnilor.
CÂŢIVA : Fiecare rezistă cât poate.
ALTUL : Domnule, dumneata îţi convine, dar mie nu.
ALTCINEVA : Îţi convine ţie că eşti gras ca un porc !
ALTUL : (căutând să liniştească lucrurile) Domnilor, domnilor, aveţi măcar puţin bun simţ.
ALTUL : (supărat) Avem nevoie de linişte, domnilor, ce dracu.
O FEMEIE : Va învinge cine va putea să doarmă, să hiberneze cât mai mult.
ALTUL : Ah, de aş putea să dorm un an de zile neîntrerupt.
CINEVA : (aşezându-se pe bancă ) Vor rezista cei cu nervii de bou şi cu slănina de porc.
UNUL DINTRE EI : (cel mai mare) Fii şi tu porc, dacă-ţi dă mâna.
O FEMEIE : Faceţi linişte, domnilor, vă rog. Parcă văd că ajungeţi la bătaie.
ALTUL : (râzând) Ce-ar fi, doamnă, să facem amor ? (s-a lăsat deodată tăcerea)
FEMEIA : Îmi este ruşine de ruşinea dumitale, domnule.
ALTUL : Totul este să stai nemişcat, să-ţi economiseşti energia. (se lasă o linişte grea)
ALTUL : ( după mult timp, ca o părere de rău) De-am putea să devenim pietre (pauză) De mult mă frământă ideea aceasta.
ALTUL : (oftând) De am putea să devenim pietre cred că am fi cele mai  nefericite pietre din lumea lor, a pietrelor.
O FEMEIE : Oricum, tot am fi mai fericiţi pietre fiind decât fiind oameni. (linia se stinge încet, încet)
 
                                                                 SCENA 2
 
Peste două zile. Afară este un sfârşit trist, cenuşiu, murdar de după amiază. Cei  unsprezece se află toţi întinşi pe spate. Au ochii închişi şi mâinile pe piept sau pe lângă trupuri. Unii dintre ei încearcă să-şi controleze respiraţia, respirând cât mai rar pentru  reducerea metabolismului.
 
URIAŞUL : (gemând) Oh…(rar) Oh…oh… Simt o gheară cum mi se înfige în stomac. (se lasă tăcerea. Se aud câteva gemete)
ALTUL : Vrem linişte…
URIAŞUL : (se ridică încet în capul oaselor ) Cât dracului mai stăm aşa ? Vouă vă convine, milogilor, că nu mâncaţi cu săptămânile. (tac toţi, când şi când se aude câte un geamăt)
CÂŢIVA : ( după mult tip) O, Doamne Dumnezeule, fii bun cu noi !
TOŢI : (stau nemişcaţi, când şi când se mişcă cineva sau scoate câte un geamăt) Ohh…
ALTUL : (după mult timp) Mă gândesc la cei care au murit de foame…Cumplită moarte. (rar, jelind) Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău, Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta…(a obosit)
ALTUL: (după mult timp) Ce bine le-ar prinde şefilor de state, celor care conduc lumea, celor care fac parte din guverne să fie ei în acest Experiment.
ALTUL : (are glasul stins, fără vlagă) Sătulul n-a crezut niciodată flămândului. Şi nici n-o  să creadă vreodată.
ALTUL : (gemând) Domnilor, faceţi , vă rog, tăcere !
URIAŞUL :  Ba vorbiţi, prieteni. Vreau să mai aud şi eu o vorbă. Aşa, parcă am fi într-un mormânt, ne tâmpim cu toţii!
ALTUL : (după un timp) Bine ai spus. Parcă am fi într-un mormânt.
ALTUL : (chircindu-se de durere) Auuu, pe mine m-au apucat durerile de burtă. (ţipă. Apoi geme din ce în ce mai tare) Auuu…Auuu !
ALTUL : (îşi face semnul crucii de mai multe ori, ţinându-şi ochii închişi) Fie-ţi Doamne, Iisuse Christoase milă de noi !
O FEMEIE : Mai bine muream de foame acasă, cu copii, decât să mor aici, în locul ăsta pustiu. (se chirceşte de durere, geme prelung)
ALTUL : Doamne Dumnezeule, o să murim ca nişte animale, ca nişte şobolani, aici, neştiuţi de nimeni.
CINEVA : (cu o voce răguşită ) Puşchea pe limbă!
ALTUL : (rar, epuizat, a intrat în comă) Tăceţi, tăceţi, oameni buni… Eu văd faguri de miere cum joacă în faţa ochilor…
 ALTUL : (geme, apoi începe deodată să râdă jalnic) Hi, hi, hi, hi, hi, hi. Hi… (lumina se stinge încet, pentru a se reaprinde deodată)
 
                                                              SCENA 3
 
După trei săptămâni. Aceiaşi scenă. O lumină ceţoasă se strecoară  printre gratiile cuştii. Au murit mai mulţi. Corpurile intrate în putrefacţie emană o duhoare insuportabilă, deşi au fost acoperite cu haine. Câţiva care şi-au dezbrăcat cămăşile ca să le pună pe cadavre se văd acum întinşi pe jos, cu piepturile goale,  scheletici, abia respirând)
 
UNUL DINTRE CEI CARE MAI SUNT ÎN VIAŢĂ : (geme stins) Doamne Dumnezeule.
ALTUL : (aiurează, rar, epuizat ) Apă…apă… apăă… văd un lac mare pe orizont.
ALTUL : (după un timp, are halucinaţii, vlăguit. Încearcă să se ridice) Mamă…vino, mamă…Mor…mor…mor… Iată văd o mireasă cum vine…
CÂŢIVA : (gemete stinse…li se văd feţele galbene, scheletice, chipuri ascuţite, uscate) Fie -Ţi, Doamne, milă de noi…
ALTUL : (care se găseşte culcat lângă gratiile cuştii. Dă se  ridice în picioare ţinându-se de gratii. Cade la loc epuizat. Deodată izbucneşte într-un plâns de nestăvilit. După un timp ai impresia că schiaună un câine)
UNA DINTRE FEMEI : (dă să se ridice în capul oaselor. Trupul îi rămâne înţepenit cu ochii holbaţi)
 
                                                                    TABLOUL III
                                                                        SCENA 1
 
 După trei săptămâni. Aceiaşi imagine dezolantă. Între timp a mai murit încă un bărbat. Duhoarea persistă grea peste tot.
 
PATRONUL : (îl vedem intrând pe una din uşile hangarului, cu mersul lui greoi, cu burta înainte, ţinându-şi capul pe spate. Este izbit de mirosul insuportabil de putrefacţie. Îşi duce mâna la nas, apoi se opreşte în loc şi îşi scoate batista din buzunar, Se apropie consternat de gratii ţinându-şi batista la nas. Rămâne nemişcat un timp) Hei ! Aţi început să muriţi ?
CÂŢIVA : (gemete stinse)
ALTUL : (stins, gemete) Apă…apă…apă…
ALTUL : ridicându-şi capul, reuşeşte să-l privească) Patroane…Patroane….
PATRONUL : (şi-a revenit, priveşte imaginea cutremurătoare a celor din cuşcă fără să spună nimic. Îţi ţine batista la nas)
ALTUL : (geme, îşi ridică încet capul, cu vocea stinsă) Patroane…. Patroane…murim….murim….Dă-ne drumul.
O FEMEIE  : Fie-ţi milă de noi, Patroane…
PATRONUL : (după mult timp. S-a obişnuit cu  priveliştea pe care o vede) Nu mă aşteptam să muriţi aşa de repede.
O VOCE : ( stinsă, vlăguită) Eram slăbiţi…Patroane…
ALTUL : Dă-ne drumul, Patroane….Uite-te la noi…nu mai este nici unul în picioare.
PATRONUL : (regăsindu-şi aerul de altă dată) Acum trei săptămâni făceaţi pe grozavii. (tace un timp) Voi aţi vrut-o.
ALTUL : (după mult timp) Aşa e…Acum…acum dă-ne drumul…
URIAŞUL : (se mişcă gemând cu mare greutate. Reuşeşte să se întoarcă pe o parte) Pa  patroane…Patroane…
PATRONUL : Hai, salut, uriaşule. (mică pauză) Voiai să te baţi cu leul. 
URIAŞUL : (strâmbându-se de durere, gemând) Pa Patroa-ne…dă-ne drumul…te implorăm…dă-ne drumul.
PATRONUL : (strâmbând din nas) Laşilor ! (mică pauză) Neputincioşilor ! Dacă ştiaţi că sunteţi atât de slabi, că sunteţi nişte cârpe, de ce nu v-aţi oprit la timp ?
UNA DINTRE FEMEI : (epuizată) Te blesteamă Dumnezeu…domnule…dom…
PATRONUL : ( se trezeşte în el ura împotriva oamenilor) Când eram tânăr aveam un sentiment de silă faţă de oameni. Aflaţi că dacă acum milioane de oameni mor de foame…merită să moară. (loveşte cu pumnul în gratii) Nici nu vă închipuiţi cât de mult urăsc laşitatea umană. (patronul se plimbă nervos ţinându-şi batista la nas) Animalele nu ştiu ce este aceea laşitatea…numai animalul om este laş. (mică pauză) Mda.
ALTUL : (geme stins) Domnule…domnule Patron, luaţi-i de aici măcar pe cei care au murit.
PATRONUL : De ce, nu mai suportă nasurile fine ale domniilor voastre mirosul ? (tace) De când mă găsesc aici m-am şi obişnuit.
O FEMEIE : (abia mai respiră. Şi-a sprijinit capul de gratii ca să poată să-l vadă pe Patron) Oameni suntem, domnule Patron…nu suntem câini.
PATRONUL : (tare) Fiare suntem, stimată doamnă, animale. Omul este cel mai prost şi cel mai rău animal, cel mai crud animal, dacă nu ştiai. (apăsat) Fiare suntem nu oameni.
ALTUL : (geme, întorcându-se pe o parte) Fiară eşti dumneata…domnule.
PATRONUL : (privindu-i îngrozit) Şi eu îmi joc ultima carte…nu numai voi. (tăcere adâncă, se aud numai gemetele muribunzilor)
O VOCE STINSĂ : (gemete) Vreau să mooor…vreau să mooor…
PATRONUL (priveşte îngrozit şi pierdut imaginea oribilă) Nu eu am făcut viaţa asta şi lumea  nenorocită ă în care trăim. Nu eu am făcut lumea asta care este un iad, un iad de porci în care hoţii şi ticăloşii huzuresc, iar omul, (tare) Omul, este o victimă.
 O FEMEIE : (pe moarte, rar, stins) Tată nostru, carele eşti în ceruri…Facă-se voia Ta…Vie împărăţia Ta…( a murit, capul îi cade într-o parte)
PATRONUL : ( trist) Acum ce să fac ? Aparatele de filmat au înregistrat toate morţile, toate zvârcolirile.
ALTUL : ( geme sfâşietor) Patroane…Patroane…
PATRONUL : (aducându-şi aminte) Da…Era să uit…(se îndreaptă către fundul hambarului care este acum scufundat în întuneric)
ALTUL : ( gemând, strigă jalnic) canalie….Canalie…Blestemat…
PATRONUL : (se întoarce furios, îl priveşte pe cel care a strigat cu scârbă) Cârpe umane…Fiare….
ALTUL : (geme) Aju…tor…aju…tor…
PATRONUL : Mă duc să  încarc aparatele de filmat şi magnetofoanele  de înregistrat (a dispărut din scenă. Pe fondul tăcerii care s-a lăsat se aud numai gemetele şi vaietele muribunzilor. Se întoarce peste un timp. Se urcă pe o scară, înlocuieşte filmul şi banda apoi coboară. Pune casetele într-o geantă. Face acelaşi lucru cu benzile de magnetofon. După care revine să stea de vorbă cu cei din cuşcă) Ziceţi că sunt o canalie, aşa ?
ALTUL : (abia vorbind) El a spus, Patroane, nu noi…El a spus.
ALTUL : (întoarce faţa livid, cadaveric)  El a spus…
ALTUL : Eu ţi-am spus, canalie, eu ţi-am spus.
PATRONUL :  (râde forţat) Lumea în care trăim este o lume nenorocită, domnule…foarte nenorocită. O lume care a vrut şi care vrea în orice clipă să mă distrugă. Trăim într-o lume în care pot să mor şi eu aşa cum muriţi voi acum… (se lasă un moment tăcerea) Te întreb pe tine ca om, care zici că gândeşti, cel care m-ai făcut canalie…ce-ai făcut tu până la vârsta aceasta ca lumea aceasta, care este un iad, să nu mai fie aşa cum este ? (aşteaptă meditativ răspunsul) Îîîî ? Ce-aţi făcut voi, toţi cei care vă aflaţi în cuşca aceasta, ca ea să fie mai bună ? (pauză) Oare lumea aceasta în care trăim cu toţii, şi care este tot o cuşca asemănătoare cu aceasta, din care nu putem să evadăm, nu este şi opera voastră ?  (tare) Lumea aceasta, iadul acesta, Cuşca imensă în care trăim cu toţii, nu este şi opera voastră ? A părinţilor voştri ? (cu ochii ieşiţi din orbite) Ba da, vă spun eu ! Lumea aceasta care este făcut din călăi şi victime este deopotrivă opera victimelor şi a călăilor ! Nu este numai şi numai opera călăilor, domnilor ! (pauză, i se aude respiraţia şuierată, de om gras) Da, Domnilor, lumea în care trăim cu toţii, care este tot o Cuşcă este şi opera voastră ! A voastră, care ziceţi că vă numiţi oameni….(a obosit, respiră greu. Tăcerea este grea, chinuitoare)
O FEMEIE : Măcar în ultima clipă, domnule…fie-ţi milă…(pe fondul de linişte se aud gemetele rare ale muribunzilor)
ALTUL : Dă-ne drumul…Patroane. (este epuizat, cu ultimele resurse) Este uşor să…filozofezi cu…burta plină. (capul îi cade într-o parte)
ALTUL : (scuipă ) Ptiu…Eşti o canalie…blestemată. Blestemat fii…
PATRONUL : ( se plimbă nervos pe lângă peretele cuştii. Se întoarce trist către ei) De ce n-aţi gândit bine când aveaţi burta plină ?  (tare) Aaaa ? Atunci nu vă păsa deloc de cei care nu aveau burta plină ca voi !
UNUL DINTRE EI : (jalnic) Dă-ne drumul…Patroane. Fie-ţi milă de noi….
PATRONUL : (jicnit şi furios) Nu, domnule ! Nu domnilor ! O să vă ţin aici până la anul. (către cel care l-a sfidat) Iar pe tine te voi ţine aici până o să-ţi vin mintea la cap…Şi o să înveţi ce este aceea umilinţă şi bună cuviinţă. (tare) Până o să înveţi ce este acela respectul.
ALTUL : (geme. Se aud alte gemete stinse. Toţi îşi întorc faţa, rămânând aşa cu ochii închişi)
PATRONUL : (plimbându-se cu mâinile la spate pe lângă gratiile cuştii) Este adevărat că fac acest experiment şi pentru bani. (pauză) Mă interesează însă prea puţin lucrul acesta. (tace un moment. Se plimbă gânditor) Când eram tânăr am suferit şi eu ca şi voi…Am fost şi eu călcat în picioare de oameni…Era să mor de foame de mai multe ori. Atunci am descoperit că omul este cel mai crud, cel mai imoral, cel mai cinic şi inconştient animal. Este un paradox acesta, desigur, că omul fiind animalul cu creierul, cu intelectul cel mai dezvoltat, cu conştiinţă este cel mai inconştient animal. ( se vede că reamintindu-şi viaţa  de om umilit suferă) M-a salvat un bătrân necăjit care mi-a dat să mănânc, de milă. (mică pauză) Bogaţii, cei care aveau şi ar fi putut să mă ajute,  s-au uitat la mine ca la un gunoi. Paradoxal, mi-a dat bătrânul acesta sărac să mănânc, deşi nici el nu prea avea ce să mănânce
UNUL DINTRE MURIBUNZI : (geme) Apă…apă…apăă.
PATRONUL : (se opreşte în loc, ca atunci când ţi-ai adus aminte de ceva) De atunci urăsc această lume, această societate, omul, acest animal teribil de inuman…Această lume, care deşi se numeşte a oamenilor, este de fapt  a neoamenilor, a fiarelor, a bestiilor ! (tremură) În această lume omul, omul adevărat, cu sufletul lui, cu visele lui, cu dragostea lui…este un nimic, un gunoi  ! (după un timp) Suntem în universul acesta mare o Civilizaţie care merge, funcţionează cu un combustibil numit omul, şi în care sufletul omului nu reprezintă nimic. (tare, privind către ei) Aceasta este America ! Aceasta este lumea numită Civilizaţia umană !
ALTUL : (cu ultimele puteri, geme) Ajutoor….ajutor…
PATRONUL : (tare) Vreau ca prin acest Experiment al cărui film va rula pe toate ecranele din America şi din lumea întreagă, să zgudui omul, fiinţa aceasta oribilă, să zgudui lumea, omenirea această inconştientă şi proastă. (urlând) S-o zgudui din temelie ! (se lasă deodată tăcerea. Pe  fondul acestei tăceri apăsătoare se aud când şi când gemetele muribunzilor)
UNUL DIN MURIBUNZI : (epuizat, încercând să se ridice, arătând cu mâna ) O o o văd pe pe Maica Domnului…
PATRONUL : (patetic) Va fi o revoluţie mondială. Filmul acesta, filmul meu rulând pe ecranele din lumea întreagă fa declanşa o Revoluţie mondială. (cu ochii măriţi, gest) Şi voi  ajunge şi miliardar ! O revoluţie în care Omul se va trezi la realitate în istorie… (pe un ton mai scăzut) Că se va trezi o dată şi o dată la realitate. (gâfâie) Atunci omul, oamenii vor privi la lumea pe care au construit-o cu scârbă…Cu scârbă şi cu spaimă, cu frică, aşa cum o privesc şi eu…(pauză, se opreşte să-şi tragă răsuflarea) Aşa cum o priviţi şi voi.
UNUL DINTRE MURIBUNZI : (geme) Fie-ţi milă de noi, Doamne Dumnezeule….
PATRONUL : ( s-a aprins şi mai mult) Nu, nu mai ziceţi nimic ? Tăceţi mâlc acum. V-aţi întors capetele şi tăceţi mâlc ! (mică pauză ) Vă este silă, nu-i aşa ? Vă este ruşine că sunteţi oameni ! (urlând) Asta este foarte bine, pentru că şi mie îmi este ruşine că sunt om ! (s-a oprit, gâfâie. Pe un ton mai jos) Nu este de ajuns prieteni. Nu este de ajuns ca să salvăm această lume.
UNUL DINTRE MURIBUNZI : (geme) Doamne, blestemată fie  lumea aceasta…
PATRONUL : (respiră adânc) Cu acest Experiment vreau să zgudui conştiinţele oamenilor…Ale oamenilor politici, ale şefilor de state, ale guvernanţilor, ale oamenilor de ştiinţă, ale artiştilor…( respiră greu, pare epuizat) Să-i fac pe toţi oamenii să se gândească la o altă lume. Aceasta în care trăim nu este o lume adevărată, este un iad oribil. Este o Antilume, în care trăiesc şi se simt bine Antioamenii…(rânjind, tare) daaa, Antioamenii se simt perfect în lumea aceasta. Ei sunt la ei acasă, ei sunt fericiţi…(gâfâie) Oamenii nu se simt bine în lumea aceasta, ei sunt cei nefericiţi, care în această lume nu se simt acasă. Şi nici nu sunt acasă. (mică pauză) M-aţi înţeles, vreau să zgudui toate conştiinţele din lumea aceasta, ca să-i fac să se gândească la o altă lume, să construim o altă lume, mai bună, pentru că aşa nu se mai poate. (tare) Acum m-aţi înţeles ?
CÂŢIVA DIN CEI CARE AU MAI RĂMAS : (gemete,  încearcă să îşi întoarcă faţa sleită, cadaverică) Aaa ! Aaaa!
PATRONUL : Dacă nu aţi fost în stare să luptaţi împotriva lumii acesteia în care trăim, şi care este un grajd de porci, un iad, cât aţi fost în liberate, luptaţi acum….Baremi acum să luptaţi ! (pauză) Voi veţi fi instrumentul prin care eu voi revolta America şi planeta întreagă. (tare) Prin care voi trezi fiecare conştiinţă umană…(pauză) A venit vremea în istorie să ne întrebăm asupra rostului acestei lumi…a rostului omului şi a speciei umane în timp, în istorie…(se lasă tăcerea adâncă. Pe fondul acestei tăceri se acum rar, gemetele stinse ale muribunzilor. Undeva departe se aude urletul unei hiene)
 PATRONUL : (gest că şi-a adus aminte de ceva. Se uită la ceas) Eu vă las…Mă duc să mănânc. Mă aşteaptă o masă copioasă, încărcată cu fel de fel de bunătăţi, de mâncăruri. Am o întâlnire apoi… de afaceri. (lumina  se stinge încet)
 
                                                SCENA 2
 
După câteva zile. Patronul îşi face apariţia în scenă cu mersul lui greoi, de om gras, ca şi cum ar avea o sferă în burtă. Se vede după faţa sa că este trist, îngândurat, că nu-i merge treaba. Aceiaşi imaginea insuportabilă,  de leşuri, de cadavre a celor din cuşcă. Duhoarea este acum şi mai insuportabilă.
 
PATRONUL : (a ajuns în dreptul Cuştii. Priveşte la cei din cuşcă încruntat) Hei, scularea, avem treabă.
CÂŢIVA : (deschizând ochii, se aud gemete stinse)
PATRONUL : Cum vă mai simţiţi ?
UNUL DINTRE SUPRAVIEŢUITORI : (geme, încearcă să se mişte) Cana  canalie… Fii blestemat în vecii…vecilor.
PATRONUL : Salut, revoluţionarule ! Tu erai ? (rânjeşte, ţuguindu-şi buzele) Mă înjuri, ai ? S-ar putea să plăteşti scump cuvintele astea !
UN ALT SUPRAVIEŢUITOR : (scuipă scârbit, gemete) Canalia umană…
PATRONUL : (după mult timp) Acum ne-am obişnuit cu mirosul…Eu, de exemplu, nici nu-l mai simt. Pot să stau cu voi de vorbă mult şi bine. De altfel de aceea am şi venit, ca să stau cu voi de vorbă.
CEI CARE MAI SUNT ÎN VIAŢĂ : (gemete, vaiete) Fie-Ţi, Doamne, milă de noi !
PATRONUL : Câţi mai sunteţi vii ? (îi numără) Unu, doi, cinci… Aţi rămas, aţi rămas, şi încă bine…Sunteţi rezistenţi…(râde cinic) Ha, ha, ha, ha, ha, ha. Şi eu care credeam că sunteţi nişte prăpădiţi. (tare) Ultimul  care va rezista, va lua toţi banii. Şi ai ălora care au murit.
UNUL DINTRE SUPAVIEŢUITORI : (scuipă) Nu eşti om…eşti diavol…
PATRONUL : (ridică un deget în sus, rămâne în această poziţie un timp) Sunt unul din marii oameni ai Americii.  Atenţie ! (mică pauză) Voi intra în cartea recordurilor. (mică pauză) Ceea ce fac eu va revolta întreaga specie, întreaga Civilizaţie umană…şi va duce la progresul ei. (se lasă tăcerea. Pe acest fond se aud  doar gemetele celor care au mai rămas în viaţă) După filmele mele medicii şi oamenii de ştiinţă vor face cercetări… se vor trage concluzii ştiinţifice.
UNUL DINTRE SUPRAVIEŢUITORI : (cu ultimele puteri, sfâţietor) Fie-ţi milă de noi, domnule….(pauză) Măcar acum…în ultimul ceas.
PATRONUL : (se gândeşte la altceva) Mai târziu, mai târziu….(respiră adânc, râde uşor) Până atunci curaj ! (îşi aduce aminte că trebuie să facă ceva) M-da, m-am luat cu vorba. ( merge şi manevrează una din camele de luat vederi, apoi apasă o manetă. Pe manetă pune  un magnetofon. Apoi i-a un scaun şi se aşează pe el, în faţa camerei de luat vederi. Camera îl prinde din faţă. Magnetofonul este de asemenea deschis)
PATRONUL : (îşi drege glasul) Domnilor şi doamnelor ! (îşi drege glasul, tuşeşte de câteva ori)  Stimaţi domni şi stimate doamne. (mică pauză)  Mă adresez mai întâi Preşedintelui Statelor Unite ale Americii şi Guvernului American, apoi tuturor Guvernelor din lume, tuturor oamenilor politici ! În al doilea rând mă adresez tuturor oamenilor de ştiinţă şi artiştilor din lumea întreagă, fundaţiilor umanitare, ! Mă adresez tuturor oamenilor care pot să gândească, celor care se consideră oameni, care mai au conştiinţă şi inimă, celor care mai pot să simtă şi să acţioneze pe această planetă. (îşi umezeşte buzele cu batista. Se gândeşte un timp. Pe fondul de linişte din hangar se aud gemetele  celor care agonizează  pe podeaua din Cuşcă, gemete care nu-l impresionează pe Patron)
PATRONUL : Oameni buni, oameni care meritaţi numele de oameni şi care nu-l meritaţi ! Oameni de pretutindeni  vă spun lucrul acesta cu toată durerea ! De mii de ani, de când omul primitiv s-a ridicat în două picioare, în zorii paleoliticului, omul, oamenii alergă după fericire, tot construind o lume despre care nu ştiu mai nimic.
PATRONUL : Domnule Preşedinte al Statelor Unite, domnilor senatori şi oameni de afaceri, din Statele Unite şi din lumea întreagă ! Am vrut prin acest Experiment să vă demonstrez că societatea noastră este o societate inumană…O societate şi o civilizaţie care pun în primejdie, în pericol însăşi continuitatea speciei umane, a omului în istorie, a spiritului uman.
PATRONUL :  (a obosit, îşi scoate batista şi îşi şterge transpiraţia) Când eram sărac eram să mor…Am rămas stupefiat când am văzut atunci cu ochii mei că omul în societatea noastră foarte avansată poate să moară ca un câine, fără să-i arunce nimeni o coajă de pâine. (pauză) Societatea noastră este o societatea în care nervii îţi sunt măcinaţi clipă de clipă, în care sufletul îţi este otrăvit tot timpul. (se lasă tăcerea, din când în când se aud gemetele celor care mai sunt în viaţă în cuşcă). În care esenţa omului este distrusă şi îmbolnăvită continuu !
PATRONUL : Societatea noastră este o societatea în care un om, oricare om poate să facă orice cu semenul său. Drepturile omului şi respectarea lor sunt o minciună ca oricare alta. Sun un rahat, scuzaţi-mă ! (mică pauză, se opreşte să-şi tragă sufletul. De undeva parcă se aude şuieratul sinistru al vântului în prerie) Deşi a fost desfiinţată sclavia umană, sclavia clasică, în locul ei  a apărut sclavia modernă, care este de o mie de ori mai subtilă şi mai cumplită, mai cinică, mai inumană. (se opreşte trist. Gemetele celor din cuşcă se aud tot mai rar şi mai stins.
UNUL DINTRE SUPRAVIEŢUITORI : Ajutoooor… ajutoooor, oameni buuuni…
PATRONUL : Prin acest Experiment am vizat două lucruri : în primul rând am vrut să trag un semnal de alarmă, să  le demonstrez americanilor şi lumii întregi că în societatea noastră un om poate să facă orice cu semenul săi, chiar să-l ucidă. Legea permiţându-i foarte bine acest lucru. Nu eu I-am adus pe cei unsprezece cobaii în această cuşcă, şi nu eu i-am făcut cobai, ci societatea americană. Societatea pe care eu  am găsit-o, de fapt pe care cu toţii o găsim când venim pe lume. Nu eu i-am obligat să semneze Contractul prin care liberi şi nesiliţi de nimeni se supuneau oricărei acţiuni pe care o puteam exercita asupra lor. (pauză, îşi şterge transpiraţia ) Nu eu i-am determinat să accepte acest Experiment, ei singuri au venit şi au intrat în această capcană. Ei înşişi, prin propria lor voinţă şi-au ales acest destin. (tace un moment. Se gândeşte)
UNUL DINTRE MURIBUNZI : (vocea izbucneşte tragică, sfâşietoare) Tatăl Nostru carele eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău, Vie Împărăţia Ta, facă-se voia ta…(vocea se frânge brusc şi omul izbucneşte în plâns)
PATRONUL  : (ca şi cum nu l-ar fi auzit) O asemenea societate în care este posibil ceea ce vedeţi dumneavoastră aici (arată către Cuşcă) este o societate inumană care trebuie desfiinţată şi înlocuită cu o societate mai bună.  Suntem o societate rea, antiumană, care trebuie înlocuită cu o societate umană. (se lasă pentru un timp tăcerea. Pentru un timp ni se pare că auzim valurile mării lovindu-se de ţărm)
PATRONUL : (patetic, dramatic) Omule, oameni de pretutindeni, asta vreau să vă spun ! De mii de ani tot alergaţi după fericire, tot construim de mii de ani această lume nouă, şi nu ne-am dat seama că de fapt noi construim o lume care ne otrăveşte sufletul, care ne ucide. Această lume este antiumană în substanţa şi structura sa, în legile ei, în visele şi scopurile noastre, ca şi în modul nostru de a gândi. (se lasă tăcerea, croncănitul corbilor se aude acum lugubru ca şi cum ar trece pe deasupra hangarului)
PATRONUL : (îşi drege glasul, tuşeşte de câteva ori, se vede că este foarte trist) Oameni buni, încă nu este prea târziu. Oameni politici, oameni de ştiinţă, oameni de presă, oameni care aveţi ceva de spus, oameni care mai credeţi că sunteţi oameni adunaţi-vă într-o zi la un loc, puneţi-vă mintea la contribuţie şi cădeţi de acord să schimbăm lumea aceasta. S-o facem mai bună ! Haideţi să construim o lume mai bună decât aceasta !…(se opreşte speriat, îşi pipăie nodul lui Adam) Ca să reuşim lucrul acesta va trebui să renunţăm la ideile şi prejudecăţile noastre învechite…La orgoliile noastre, la egoismul nostru de animale neevoluate spiritual. Oameni politici, faceţi lucrul acesta cât nu este prea târziu ! ( tace epuizat, trist. Scoate batista şi îşi tamponează fruntea, buzele)
UNUL DINTRE MURIBUNZI : (cu glasul stins, epuizat) Doamne, de ce ne-ai mai creat, dacă ?
PATRONUL : (respiră adânc ca şi cum ar ofta) Când şefii de state ai lumii, căci nu popoarele fac asta, accelerează demenţiala cursă a înarmării, ei o facă pentru că acesta este modul nostru de a gândi, modul de a gândi al oamenilor politici. Ei o fac pentru că este în spiritul timpului, pentru că legile le permit lucrul acesta, pentru că acesta este modul de a gândi, acesta este mentalul oamenilor ! Ei se joacă de fapt cu viaţa oamenilor, cu omul, cu civilizaţia umană, cu esenţa fenomenului uman, deşi nimeni nu-şi dă seama de lucrul acesta. Oamenii politici îi manipulează pe ceilalţi omeni cum vor în numele dreptului sfânt al conducerii, al respectării drepturilor omului !  Ţările bogate înfometează  ţările sărace, pe planeta aceasta peste două miliarde de oameni trăiesc  în starea de malnutriţie, pe când în ţările bogate sunt milioane de oameni care huzuresc. De ce ? (tare, dramatic) Pentru ce  se întâmplă lucrul acesta ? Care este filozofia, logica ce ne permite să acceptăm lucrul acesta inuman ! (tare, îndurerat ) Popoare nefericite ale lumii, tragedia noastră nu mai poate continua ! (pauză, plânge) Popoare batjocorite şi călcate în picioare, treziţi-vă din somnul şi din inconştienţa mizeriei voastre. (urlând de durere) Oameni buni, este deja prea multă suferinţă, nedreptate, inumanitate pe planeta aceasta şi este deja prea târziu ! (se lasă tăcerea. Când şi când din Cuşcă se aude gemetele celor muribunzi)
UNUL DINTRE SUPRAVIEŢUITORI : Doamne Dumnezeule, ce faci cu creaţia ta…?
PATRONUL : (îşi tamponează fruntea cu batista, ca şi cum ar fi uitat de discurs. Tuşeşte de câteva ori dregându-şi glasul) În al doilea rând am vrut să arăt prin acest Experiment, folosind această Cuşcă imensă ca pe o metaforă, că societatea noastră este tot o Cuşcă în care omul nu poate să facă nimic. Şi viaţa noastră este tot o cuşcă. (mică pauză respiră ca şi cum ar ofta) Ai încăput în această cuşcă,  numită viaţă, ai doar iluzia că eşti liber. În realitate eşti exact în situaţia în care s-au găsit şi se găsesc aceşti muribunzi nenorociţi. (tare) Lumea deci, în care trăim, este o Cuşcă imensă. (meditativ, pe un ton mai scăzut) Omul deci nu este decât un nefericit prizonier al acestei Cuşti. (se lasă tăcerea)
PATRONUL : (reia pe un ton crescendo) În această Cuşcă foamea, un duşman împotriva căruia nu ai cum să lupţi, este cea care te doboară. Este leul, fiara care te sugrumă, îţi sfâşie pereţii stomacului clipă de clipă, deşi într-un mod nevăzut. (mică pauză) În viaţa aceasta, care este o altă Cuşcă moartea ne doboară unul câte unul de la începutul lumii. Nimeni nu se mai revoltă, toţi ne-am obişnuit cu lucrul acesta. (respiră adânc, tare) Ne naştem într-o Cuşcă, trăim într-o Cuşcă, într-o Cuşcă în care există un Leu, văzut, sau unul nevăzut, cum este foamea , setea, singurătatea, neputinţa, invidia, răutatea colegilor, a vecinului, a semenului tău, şi în această Cuşcă  mai mare numită Viaţa, ne asasinăm unii pe alţii. Ne-am obişnuit atât de mult cu Ea, cu Cuşca, încât nici nu ne mai dăm seama că există. Ne-am obişnuit atât de mult să trăim în această Cuşcă încât n-o mai vedem !
PATRONUL : (reia patetic pe un ton mai înalt) Dacă gândim mai profund vom observa că de fapt în această Cuşcă numită Viţa, sau Societatea în care trăim, cea care ne seceră pe toţi în ultima instanţă nu este foamea, nu sunt bolile, acestea sunt doar efectele, ci prostia noastră, mintea noastră îngustă, egoismul nostru animalic. (tace, liniştea care se lasă vine parcă din adâncul pământului. Pe acest fond de linişte de gheaţă se aud şi mai rar gemetele muribunzilor)
PATRONUL : (î respirând adânc, a devenit deodată furios, arătând înspre Cuşcă) Vedeţi ! Aceşti oameni care suferă acum îngrozitor, dacă ar fi fost acum inteligenţi şi dacă n-ar fi fost egoişti, puteau accepta intrarea leului în Cuşcă. În clipa următoare, dacă ar fi fost uniţi, dacă le-ar fi trecut prin minte ideea să se unească toţi şi să lupte împotriva duşmanului, ar fi sărit cu toţii pe leu, asupra lui şi l-ar fi făcut praf şi fărâme. Toţi ar fi învins, toţi şi-ar fi salvat viaţa şi s-ar fi îmbogăţit. (tace, respiră adânc. Acum este mai calm. Trist, speriat) Dar nu, ei nu au gândit aşa.
PATRONUL : Cum au gândit ei ? În primul rând datorită egoismului din noi, fiecare s-a gândit numai la el. În mintea lui fiecare trebuia să câştige numai el. (tare) Fiecare s-a gândit cum să se salveze el şi numai el, cum să învingă, doar el şi numai el să învingă !  (mică pauză) La ceilalţi, la semenii lui nu s-a gândit absolut deloc. Numai şi numai la el s-a gândit. Acest mod egoist de a gândi ne-a nenorocit şi ne nenoroceşte pe toţi ! Pe toţi oamenii acestei ţări, pe toţi oamenii acestei specii. Aceasta este buba… marea noastră nenorocire, marea bubă a omului şi a speciei umane, Egoismul…faptul că fiecare se gândeşte numai la el, la salvarea lui, şi cum să învingă el. (tare) Faptul că suntem singuri, fiecare este singur cu el însuşi, aceasta înseamnă a simţi şi a gândi egoist. (mică pauză) Marea nenorocire a Omului vine de la egoismul lui, (subliniază oratoric) ţineţi minte lucrul acesta ! Faptul că  eu gândesc aşa : cum să mă salvez eu şi numai eu, şi nu, cum să ne salvăm împreună, cum să mă salvez împreună cu ceilalţi, cu semenii mei ! Faptul că eu  gândesc cum să mă îmbogăţesc eu singur, şi nu, cum să ne îmbogăţim cu toţii ! ( se lasă tăcerea. În Cuşcă se aud rar de tot gemete)
UN MURIBUND : (gemete, jalnic, plânge) Tată, văd o lumină mare…
PATRONUL : Aşa au gândit şefii de state când au apăsat pe pedala Cursei ănarmărilor  ! Aşa gândesc toţi bogaţii acestei lumi ! Şi vai, aşa gândesc şi toţi săracii şi amărâţii acestei lumi : cum să mă salvez numai eu, cum s-o duc numai eu mai bine, cum să supravieţuiesc numai eu ! (tare) Ei nu gândesc aşa, cum să supravieţuim, cum să ne salvăm noi toţi săracii lumii împreună ! (mică pauză, epuizat, trist ) Toţi se gândesc în primul rând şi în ultimul rând la ei şi numai la ei. (mică pauză ) Acelaşi lucru care s-a întâmplat în această  Cuşcă se întâmplă de mii de ani în marea Cuşcă numită societatea umană, lumea, civilizaţia umană ! (aceiaşi tăcere dureroasă, întreruptă de gemetele muribunzilor)
PATRONUL : Aşa se întâmplă şi în cazul oribilei Curse a înarmărilor, fiecare parte se gândeşte numai la ea, la cei care or să moară în urma unui atac nuclear de partea cealaltă nu se gândesc. (mică pauză) Este regretabil că egoismul animalic al omului este mai mare decât capacitatea lui de a colabora cu semenii săi, decât generozitatea lui. ( tace, oftează, arătând cu mâna către cei din Cuşcă ) Îi vedeţi ? Dacă s-ar fi gândit, dacă le-ar fi trecut prin minte să se unească, unsprezece oameni ar fi îndoit gratiile Cuştii  şi le-ar fi rupt ca pe nişte surcele. Ca pe nişte sârme. Şi ar fi fost liberi să plece  unde vor, să se întoarcă la ai lor. (mică pauză) Precizez, dacă le-ar fi trecut prin minte ideea aceasta, gândul acesta. Dar nu le-a trecut, pentru că ei nu sunt obişnuiţi să gândească aşa, generos. Ei sunt obişnuiţi să gândească egoist, animalic, îngust! ) departe parcă auzim ţipetele unor pescăruşi, apoi, mult mai aproape, ţipătul înfricoşător al unei paseri de prerie)
PATRONUL : (ca pentru el) Acelaşi lucru este valabil pentru toate popoarele, şi pentru Specia umană.
PATRONUL : (tare, cu scârbă) Nici nu le-a trecut prin cap să colaboreze şi să lupte împreună, tocmai pentru că fiecare se gândea la victoria lui ! Uitaţi-vă la ei, nenorociţii, egoismul, îngâmfarea, modul cinic de a gândi i-a pierdut. (tare) Şi eu îi voi lăsa să moară ca nişte câini pentru a vă zgudui pe dumneavoastră, pe cei care priviţi acum la televizor, conştiinţele, dacă mai aveţi lucrul acesta care se cheamă conştiinţă. (urlând cu mâna ridicată) Numai aşa m-am gândit eu că pot zgudui poporul american, îngâmfatul şi indolentul popor american. Numai aşa am crezut eu că vă pot atrage atenţia dumneavoastră, oamenilor de pretutindeni, atenţia ! (tace privind undeva în podea un fir de praf. Se gândeşte)
PATRONUL : (trist, cald) Aceasta este lecţia pe care v-o dau oameni buni. Pentru că ceea ce fac eu aici, ceea ce o să vedeţi dumneavoastră  la televizor, nu este altceva decât o Lecţie ! (mică pauză) Şi Domnul nostru Iisus Christos când a venit pe pământ, şi tot ceea ce s-a întâmplat cu el, tot o Lecţie a fost, o mare lecţie…pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Din care din păcate nu ştiu cât de mult a învăţat Omul şi specia umană. (mică pauză) Pentru că la ora actuală Omenirea poate să  moară de foame sau să dispară într-un cataclism atomic, ceea ce ar şi merita, şi asta datorită prostiei şi egoismului fiecăruia dintre noi,  egoplasmului societăţilor umane, al Guvernelor, al Civilizaţiei umane. (tare) Omenirea  este o Specie bolnavă de egoism, de egoplasm, adică de cancerul ego-ului, cea mai cumplită boală. Toată mizeria şi suferinţa pe care le trăieşte omenirea se datorează acestei boli. (mică pauză, se gândeşte ) Pentru că eu vă spun. La ora actuală Omenirea ar putea eradica sărăcia, foametea, bolile,  ar putea învinge orice duşman, dar cu condiţia…să nu mai gândim egoist. Să gândim invers,  decât egoist ! ( vântul se aude şuierând sinistru afară)
PATRONUL : Eu vă spun : omenirea ar putea învinge nu numai foametea, sau cancerul, sau sida, sau cursa înarmării…căci pentru aceasta ar fi de ajuns numai înţelegerea faptului cât de grav este să gândim egoist, să gândim îngust. (respiră adânc, tare, acuzator) Omenirea ar putea învinge moartea, iar oamenii ar putea trăi nu şaptezeci de ani ci sute de ani, pe o planetă care ar fi un Rai adevărat… (mică pauză) Dar pentru aceasta ar trebui ca să nu investim nimic în înarmare, ci toţi banii să-i investim în cercetarea medicală, în educaţie, în genetică, în artă…În studierea cărămizilor ultime ale vieţii, ca să descopere leacul cancerului, al sidei,  să investim în descoperirea de noi soiuri de plante, în construirea unor oraşe curate şi strălucitoare. (a obosit, pare trist, deprimat. De fapt plânge cu adevărat)
PATRONUL : (ridicând mâna, oratoric) Treziţi-vă, oameni ! Specia umană poate cuceri Universul şi poate învinge moartea. Adică poate anula cursa, Capcana, pentru că (arătând către Cuşcă) această Cuşcă de câini nu este altceva decât o Capcană, metafora Marii capcane care este Viaţa şi istoria şi în care a căzut Omul şi specia umană ! (vocea i-a căpătat un accent dramatic) Cutremuraţi-vă şi treziţi-vă, oameni şi popoare! Cutremuraţi-vă, zvârcoliţi-vă în voi şi treziţi-vă, biete fiinţe umane şi sărmane popoare. Altă şansă nici nu avem, cu toţii să ştiţi ! Omenirea va termina exact cum vor termina aceşti  nenorociţi egoişti ! (se lasă tăcerea, din când în când se aude gemetele şi vaietele celor care mai sunt în viaţă )
UN MURIBUND : (gemete) vai Ţie, Doamne…
PATRONUL : (îşi tamponează fruntea cu batista. Se uită la ceas ) E târziu, a trecut timpul. Înseamnă că am vorbit prea mult. (făcând cu mâna semnul de rămas bun) La revedere oameni ticăloşi şi înguşti ! La revedere popoare neroade şi imbecile, pe care vă manipulează cum vor hoţii şi jigodiile care vă conduc ! Să dea Dumnezeu să te trezeşti o dată şi o dată Omenire egoistă şi cinică, inconştientă ! La revedere, pe mâine !
PATRONUL : (se ridică în picioare. Se apropie cu mersul lui greoi, cu burta care parcă-i atârnă în faţă, de Cuşcă. Mirosul cadavrelor intrate în putrefacţie nu-l mai deranjează. Asta şi pentru că pielea, carnea s-a uscat pe cadavre) Hei, oameni, ce mai faceţi ? Câţi aţi mai rămas ? (îi priveşte atent) Ce mai ziceţi ?
UNUL DINTRE EI : ( se  mişcă, se aud câteva gemete)   Fie-ţi milă, dom domnule, de noi…
ALTUL : Ai milă de noi , Patroane…Dă-ne drumul măcar ăstora care am mai rămas.
ALTUL : (reuşind să se  întoarcă înspre el) Ptiu ! Scârnăvie !
PATRONUL : (forţându-se să râdă.) Ha, ha, ha, ha…Ce mai faci, revoluţionarule ? Tot mai lupţi, tot mai lupţi ?
ACELAŞI : ( cu o  forţă uimitoare) Ptiu , scârnăvie ! (îl scuipă) Du-te dracului ! Eşti o canalie nenorocită ! Nu eşti om.
PATRONUL : (ironic, cu milă) De ce mă înjuri ? Nu tu ai venit singur, de bunăvoie la mine ? Nu tu ai semnat cu mâna ta ? Nu tu ai optat pentru a rezista împotriva foamei ? (îl priveşte cu milă şi cu dragoste) Ce-ai crezut în sinea ta….? Or să moară toţi, şi eu o să înving, şi o să câştig toţi banii…(cald) Fii sincer şi recunoaşte că aşa ai zis…
 ALTUL :  ( îl priveşte cu ură) Măcar acum dă-ne drumul, domnule…
ALTUL : ( cu ultimele puteri) Iartă-l Patroane…(abia respirând) Nu ştie ce vorbeşte…Şi-a pierdut minţile…Fie-ţi milă de noi…
PATRONUL : (râzând cinic) Îl iert…Sigur că-l iert…(în clipa următoare faţa i se schimonoseşte de o durere cumplită, fulgerătoare. Îşi duce gemând de durere mâna la inimă, genunchii I se înmoaie încet. În momentul următor trupul i se prăbuşeşte inert pe podea )
UNUL DINTRE MURIBUNZI : (reuşeşte să-şi ridice capul) Pa patroane…patroane. (alţi doi  supravieţuitori încearcă şi ei să se ridice şi să întoarcă privirile către locul de unde a venit zgomotul făcut de căderea trupului Patronului. Se vede că cei câţiva supravieţuitori sunt epuizaţi)
 
                                                                  TABLOUL IV
                                                                     SCENA 1
 
 După trei zile. Trupul patronului mort cu trei zile în urmă datorită unui stop cardiac a început să se descompună. În interiorul cuştii dintre cei cinci supravieţuitori a mai murit unul. Faţa acestuia învelită cu o cămaşă şi corpul intrat în putrefacţie răspândesc aceiaşi duhoare. Ceilalţi supravieţuitori stau întinşi pe spate, cu ochii închişi, cu mâinile pe piept. Din când în  când li se aud gemetele stinse, câte unul  deschide ochii. În scena aceasta vor dialoga numai doi dintre cei care au mai rămas în viaţă, întrucât ceilalţi sunt pe moarte.
 
UNUL DINTRE SUPRAVIEŢUITORI : (respiră greu, cu ultimele puteri) Bine că a crăpat…(după un timp) canalia…Asasinul… În iad va merge.
CELĂLALT : (după un timp, epuizat. Se vede că este la capătul puterilor. Are vocea stinsă) Este mai rău de noi…În pustietatea asta nu ne va găsi nimeni…(după un timp) Aici ne vor putrezi oasele…
UNUL DINTRE SUPRAVIEŢUITORI : (rar) Trebuie să treacă cineva pe aici…(i se aude respiraţia şuierând stins) Nu se poate să nu treacă…să nu vină cineva.
CELĂLALT : (după un timp) Cum ne va fi norocul…( se lasă tăcerea, se aud când şi când gemetele celorlalţi) Aş vrea să-mi fac semnul crucii…şi să mă rog, dar n-am putere…
ALTUL : (cu vocea epuizată, jalnică) Lasă…N-o mai face…roagă-te în gând. (tăcere, se aud gemetele celorlalţi. Departe se aude ţipătul straniu al unei paseri)
CELĂLALT : Nici nu mai simt duhoarea…M-am obişnuit demult cu ea…
UNUL DINTRE SUPRAVIEŢUITORI : Şi eu la fel…(aceiaşi tăcere concretă, aceleaşi gemete stinse) Se pare că dumneata vei fi ultimul supravieţuitor…(după mult timp) Simt cum mă lasă puterile…cu fiecare  zi, cu fiecare oră…
CELĂLALT  ( vocea abia i se aude)  Nu se ştie…Si eu simt acelaşi lucru…Câteodată adorm şi mă visez zburând…Zbor şi cad la nesfârşit într-un hău…
UNUL DINTRE SUPRAVIEŢUITORI : (încearcă să tragă aer în piept) Dacă trăieşti mai mult…Şi ai norocul să scapi…( se opreşte, nu mai are energie)
ALTUL : Da…Dacă scap eu…dacă scap… le spun… (capul îi cade într-o parte)
UNUL DINTRE SUPRAVIEŢUITORI : (tace mult timp, i se aude respiraţia epuizată, gâjâită. Din când în când stins se mai aude câte un geamăt. Lumina se stinge încet, încet. Scena se scufundă în întuneric)
 
                                                              TABLOUL V
                                                                SCENA 1
 
 Au trecut şapte luni. Este o zi rece de primăvară timpurie. Pe scenă aceiaşi imagine ca în tabloul anterior.  În faţa Cuştii se vede mumificat cadavrul Patronului. Ultimii supravieţuitori din interiorul Cuştii au murit demult. Pe podeaua Cuştii, printre gratii, se văd scheletele şi cadavrele uscate ale celor care au morit. (Regizorul poate folosi schelete de plastic) Peste craniul şi peste pieptul unor schelete din interiorul Cuştii se văd cămăşi şi haine putrezite,  roase de şobolani. Au fost puse de cei care  rămăseseră în viaţă peste  feţele şi trupurile celor care au murit, aşa cum se obişnuieşte, şi ca să nu-i mai vadă. Craniul Patronului, descărnat, pare că râde şi priveşte în plafonul hangarului. Imaginea aceasta dezolantă, cutremurătoare văzută în clarobscur va rămâne în faţa ochilor spectatorilor mai mult timp. E o linişte de mormânt. Din când în când se văd şobolani traversând scena. Doi şobolani uriaşi vin până în avanscenă, apoi se întorc ca şi cum ar fi doi oameni care nu se grăbesc deloc şi intră în Cuşcă. Afară în uşa hangarului se aud bătăi.
 
O VOCE DE BĂRBAT : (se aude slab, ca şi cum ar veni de undeva de departe) Heiiii Heiiii…Este cineva pe aici ? Heiii ! Dacă mă aude cineva să-mi răspundă ! (în fundul halei se vede un spot de lumină pătrunzând prin uşa deschisă cu forţa. Aceiaşi voce de bărbat, care se aude acum mult mai tare) Heii, este cineva pe aici ? De Cuşcă se apropie venind încet, privind în jur cu teamă un bărbat de statură medie. Ochii nu  i  s-au obişnuit cu semiobscuritatea încă…
 
TÂNĂRUL  (tare, speriat ) Hei John, veniţi aici ! (pe uşa rămasă deschisă intră un alt tânăr urmat de o fată) Am găsit o baracă în care putem să dormim la noapte !
JOHN : (apropiindu-se) Aceasta trebuie să fie magazia Fermei. Poate găsim un loc de dormit şi ceva de mâncat. (tânărul a luat-o acum înspre Cuşcă. La vederea scheletelor rămâne îngrozit cu mâna dusă la inimă.) 
TÂNĂRUL : (pentru un moment a rămas împietrit. Speriat) John…John…
JOHN : (care se apropie şi el) Ce este ? 
TÂNĂRUL : (îngrozit, arătându-i) John…Priveşte…Este uluitor…
JOHN : (a venit lângă Tânăr. Este îngrozit. Un timp nu poate să scoată nici un cuvânt) E este îngro… îngrozitor… Macabru…
FATA : ( care s-a apropiat şi ea între timp, ţipă) Dumnezeule…Este îngrozitor ! (se lasă o tăcere adâncă.  Cei trei privesc îngroziţi imaginea scheletelor din cuşcă)
TÂNĂRUL : (trist) E un cimitir întreg…Am numărat douăsprezece schelete cu cel de afară…
JOHN : (şi-a mai revenit) S-ar putea să mai fie şi altele… Magazia asta este imensă…Este de fapt o hală…
FATA : (încă îngrozită) Ce Dumnezeului s-ar fi putut întâmpla…Trebuie să fie o sectă…sinucidere colectivă.
JOHN : Da, aşa s-ar părea…Trebuie să fi fost o sinucidere colectivă. S-a mai întâmplat.
FATA : (s-a apropiat de uşa închisă cu lacătul a Cuştii) John, priveşte…(după un timp) Cuşca este închisă cu lacătul…
TÂNĂRUL : Da, cred că nici nu o să putem intra înăuntru…
JOHN : ( cercetând cu privirea scheletul) Atunci de ce scheletul acesta este afară ?
TÂNĂRUL : Probabil că acesta i-a închis înăuntru…şi îi păzea…( cei trei examinează locul) Apoi a fost ucis şi el de altcineva. (se lasă aceiaşi tăcere grea. Undeva aproape se aude acelaşi croncănit al corbilor)
FATA : Dumnezeule…dar astea ce mai sunt ?  (se apropie de cele patru camere de luat vederi. Cei doi privesc şi ei cu atenţie)
JOHN : (după ce a examinat şi a coborât una din camerele de luat vederi) Într-adevăr este o cameră de luat vederi…din cele mai sofisticate… Costă enorm…Se foloseşte în cercetarea ştiinţifică. Trebuie să fie…
TÂNĂRUL : (care a examinat tot locul cu privirea) Acolo în spate este alt aparat de filmat. (se apropie de el, îl examinează, apoi îl demontează de pe suport.) Da, e un aparat de filmat…de acelaşi tip…
FATA : (a venit lângă el) Ăsta este cablu de alimentare…Duce în partea aceea…
TÂNĂRUL : Să vedem unde duce…(porneşte după cablu. Pentru un moment nu-l mai vedem. 
 După mai mult timp, se întoarce ) Am dat de o cameră secretă. Acolo, în camera secretă se adunau toate informaţiile.
JOHN ŞI FATA : Hai să vedem şi noi. (pentru un moment dispar cu toţii în penumbra din fundul hangarului)
JOHN : (apare primul în scenă) Înseamnă că i-a luat ostateci şi i-a închis în cuşca aceasta…Apoi i-a asasinat pe rând….şi tot masacrul acesta a fost filmat.
FATA :   După care, la rândul lui a fost şi el împuşcat, de cei care au venit să-i elibereze pe ostateci.
TÂNĂRUL : Sau poate că şi-a pus capăt zilelor singur, datorită mustrărilor de conştiinţă.
JOHN : Sau poate că i-au cedat nervii, n-a mai rezistat.
TÂNĂRUL : Cât timp să fi fost de atunci ? (porneşte către camera secretă)
FATA : Cine ştie…O jumătate de an, sau poate asta s-a întâmplat anul trecut. Oricum va trebui să anunţăm poliţia…
JOHN : Asta sigur, numai că este foarte departe până la prima localitate. Suntem în plin deşert…
FATA : (privind îngrozită în jur) Aici s-a petrecut o tragedie îngrozitoare. (cutremurându-se) Te cutremuri, te iau fiorii.
JOHN : O să ne dăm precis seama după ce o să ascultăm benzile de magnetofon. (se apropie de unul dintre magnetofoanele) Putem să aflăm chiar astăzi adevărul. 
TÂNĂRUL : ( venind dinspre camera secretă) John, am găsit…Veniţi încoace, în camera secretă.
FATA : Cred că o să aflăm acum…(John şi fata pornesc încet către camera secretă. Lumina se stinge încet).
 
                                                          PARTEA A DOUA
 
                                                                 SCENA 2
 
 Aceiaşi imagine. Cei trei tineri au ascultat toate benzile. Peste noapte au dormit într-o altă magazie  a fermei. A doua zi dimineaţa au venit şi-au continuat ascultarea benzilor de casetofon. Tânărul şi Fata stau pe două lăzi. John se plimbă gânditor, încercând să înţeleagă ce s-a întâmplat)
 
TÂNĂRUL : (rar, trist) Cumplit…Absolut cumplit…De neimaginat
JOHN : Dar ştii că imbecilul n-a fost prost…Crima aceasta va stârni o senzaţie nemaipomenită în lumea întreagă…O să vedeţi că o să ţină capul de afiş al presei din întreaga lume multe zile…
FATA : Păcat că nu suntem ziarişti. Am face o mulţime de bani.
JOHN : Opinia publică o să fie pur şi simplu şocată.
 FATA : Din păcate… ( se lasă un moment lung de tăcere)
TÂNĂRUL : În câteva ore am văzut luate de camerele video cele mai cutremurătoare imagini care se pot închipui. Oameni zvârcolindu-se chinuiţi de dureri, muşcaţi de gheara foamei, murind în durerile cele mai atroce. (se lasă liniştea). 
JOHN : ( se plimbă îngândurat) Da. Ciudat om Patronul acesta…El ar reprezenta, ar simboliza Puterea. Puterea care vrea să ne reveleze adevărata imagine a Puterii, cinismul, patologia Puterii, cât de cumplită este Puterea. (mică pauză) Puterea care se demască pe sine.
TÂNĂRUL : Prostii, John, este vorba de un criminal atroce şi atâta tot.
FATA : Sau de un nebun.
JOHN : ( muşcându-şi buza de jos, gânditor) După ce vom pleca de aici, vom anunţa cel mai apropiat post de Poliţie….Apoi aş vrea să facem o copie după filmele şi benzile de magnetofon, care redau chinurile în care au murit bieţii oameni. (mică pauză ) Sunt curios dacă acest film rulând pe ecranele mapamondului va schimba în lumea asta nenorocită ceva….dacă omul va învăţa într-adevăr ceva din drama aceasta.
TÂNĂRUL : Sunt convins că nu va schimba absolut nimic…Zilnic mor în accidente de avion, sau de maşină, sau în lupte sute de mii de oameni… Zilnic mor de sărăcie şi malnutriţie pe glob milioane de oameni… nevinovaţi totalmente. Pe lângă aceştia moartea a unsprezece oameni nu înseamnă nimic.
FATA : ( tristă) Aşa este…( Fata se ridică şi se îndreaptă către camera secretă)
JOHN : Şi totuşi ,omul acesta, Patronul, face un Experiment cu oameni în faţa întregii planete ca să demonstreze ceva. Nu ca să ucidă, ci tocmai pentru a trezi omenirea din somnolenţa, din indiferenţa ei.
TÂNĂRUL : (rar, trist) Ei, şi ? Putea să scrie o carte în loc de  tragedia aceasta…în care ar fi spus tot ce ar fi avut de spus acestei lumi…care este într-adevăr o lume nenorocită.
JOHN : Nu sunt de acord. Cartea n-ar fi avut nici un impact. N-ar fi interesat pe nimeni.
 TÂNĂRUL : Mă gândesc că o carte cu ceea ce s-a întâmplat aici  am putea s-o scriem noi.
JOHN : Da, şi am  putea să luăm bani buni pe ea.
TÂNĂRUL : (gândindu-se) Dacă stau să mă gândesc zilnic apare nu o care, apar zeci, sute de cărţi pe mapamond, în care li se spune oamenilor tocmai acest lucru. Oameni treziţi-vă, oameni treziţi-vă, faceţi ceva şi salvaţi-vă pentru că mergeţi către prăpastie. (respiră adânc, se aude croncănitul şi fâlfâitul aripilor corbilor care trec pe deasupra hangarului) În plus cu toţii văd cu ochii lor că…pe lume sunt sute de milioane de oameni umiliţi, care mor de foame de boli. Cu toţii vedem că lumea aceasta a luat-o razna. (respiră adânc) Dar cine ascultă ? Cine se gândeşte la lucrul acesta ? Omenirea parcă ar fi surzit, parcă ar fi înnebunit. Parcă ar fi oligofrenă. 
JOHN :Şi atunci trebuia găsit, inventat ceva, ceva şi mai cumplit şi mai spectaculos, care să îi îngrozească pe oameni….să le atragă atenţia, să-i facă să mediteze la  condiţia omului…La tragedia aceasta murdară care este istoria şi viaţa omului. (mică pauză) Şi el a găsit chestia asta cu Experimentul… a găsit portiţa, canalul prin care această bombă nemaipomenită va exploda drept în mijlocul creierelor oamenilor. (se lasă un moment lung de tăcere)
 TÂNĂRUL : ( sceptic) Aiurea…Va stârni senzaţie o lună, două, trei…apoi nimeni nu-şi va mai aduce aminte de ea…Va deveni o crimă colectivă stranie, ca atâtea altele, pe care memoria oamenilor o reţine la faptul divers.
JOHN : ( se plimbă gânditor) Persoana acestui Patron ciudat începe să mă intrige, să mă fascineze din ce în ce mai mult. Cu cât mă gândesc mai mult la nenorocirea care s-a petrecut aici îi descopăr noi sensuri, noi faţete. (tace) Sunt curios dacă s-ar trezi acum din moarte ce-ar zice…după ce i s-a întâmplat şi lui ce i s-a întâmplat. S-a prăbuşit în urma unui atac de cord. (după un moment, meditând) Poate că în cer şi Dumnezeu a făcut atac de cord demult, şi a uitat de oameni…
TÂNĂRUL : Dacă nu mă înşel moartea lui face şi mai profundă, şi mai bogată Lecţia pe care a vrut el s-o dea Omenirii….Statelor Unite, oamenilor politici, oamenilor de ştiinţă, oamenilor în general.
JOHN : Da, da…S-ar putea să ai dreptate. Moartea lui este una simbolică…şi ea ne spune că nici un om, nici o putere nu are dreptul, şi nu are voie să se joace şi să experimenteze cu omul. Cu societatea umană. Cu omenirea, aşa cum se face…Căci poate muri ea însăşi, şi cu ea toată omenirea. (se lasă o linişte grea)
TÂNĂRUL : ( meditând) Este foarte profund ce ai spus tu acum, John…Este cutremurător de profund.  ( oftând) Da, cam aşa este. (Ce facem cu acestea ? (arată către camerele de filmat şi către magnetofoanele care au înregistrat toată tragedia) Le lăsăm aici ?
JOHN : Absolut. Nu se atinge nimeni de nimic,
TÂNĂRUL : Să vezi cât o să ne frece Poliţia cu ancheta. (dinspre camera secretă îşi face apariţia Fata)
FATA : John…John…Am găsit o bandă.
TÂNĂRUL : Unde era ?
FATA: Într-un sertar. 
JOHN : Pune-o la casetofonul acesta şi dă difuzoarele la maximum s-o ascultăm.
FATA :  Chiar asta voi face. (fata se apropie de casetofon, pune banda şi dă drumul casetofonului. Cei doi se uită la ea cum pune banda) Gata, i-am dat drumul.
VOCEA  : (la început se aude vocea patronului, cum tuşeşte de câteva ori, ca să-şi dreagă glasul) Mă adresez oamenilor politici, oamenilor de ştiinţă, oamenilor în general care mai au un strop de conştiinţă. (se face un moment linişte, se aude doar foşnetul făcut de banda de casetofon în difuzoare) Prin acest Experiment vreau să demonstrez că Omul este un animal egoist. Această calitate îşi pune amprenta asupra gândirii, a simţirii, a atitudinilor omului în viaţă. Ea este cea care-i face pe bogaţi cinici, pe cei care au puterea să-i calce în picioare pe cei sărmani, ţările dezvoltate să le jefuiască pe cele sărace. Ea este cea care generează oribila şi periculoasa cursă a înarmării ce nu se mai termina niciodată, şi care va duce omenirea aceasta la pieire. (mică pauză, se aude respiraţia gâjâită a Patronului) Aşadar, eu spun prin acest Experiment : tocmai pentru că individul uman este egoist, omenirea se îndreaptă implacabil către dispariţia ei. Experimentul meu ajuns la jumătatea drumului demonstrează tocmai lucrul acesta. Omul, omenirea, civilizaţia umană, tot ce există pe această planetă este produsul, poartă amprenta egoismului omului. (mică pauză, pe un ton mai înalt) Modul de a gândi şi simţi  al omului este egoist….Omul nu ştie să colaboreze, să fie generos. Aceşti oameni care se găsesc în Cuşcă şi care vor muri până la urmă toţi, vreau să fie jertfa pe care o pun la temelie viitoarei lumi, a viitoarei omeniri…Când şefii de state, oamenii politici  vor fi cutremuraţi şi când oamenii de pe întregul mapamond vor fi zguduiţi până în străfundul conştiinţei şi al sufletului lor…cu toţii îşi vor da seama că această lume este inumană, şi vor hotărî atunci să clădească o altă lume mai umană, având la bază alte principii şi alt mod de a gândi. (cei doi, Tânărul şi John au ascultat în picioare, nemişcaţi)
VOCEA : ( difuzorul repetă încă o dată acest mesaj, cuvintele propagându-se ca un ecou. La început se aude cum tuşeşte de câteva ori, ca să-şi dreagă glasul) Mă adresez oamenilor politici, oamenilor de ştiinţă, oamenilor în general care mai au un strop de conştiinţă. (se face un moment linişte, se aude doar foşnetul făcut de banda de casetofon în difuzoare) Prin acest Experiment vreau să demonstrez că Omul este un animal egoist. Această calitate îşi pune amprenta asupra gândirii, a simţirii, a atitudinilor omului în viaţă. Ea este cea care-i face pe bogaţi cinici, pe cei care au puterea să-i calce în picioare pe cei sărmani, ţările dezvoltate să le jefuiască pe cele sărace. Ea este cea care generează oribila şi periculoasa cursă a înarmării ce nu se mai termina niciodată, şi care va duce omenirea aceasta la pieire. (mică pauză, se aude respiraţia Patronului) Aşadar, eu spun prin acest Experiment : tocmai pentru că individul uman este egoist, omenirea se îndreaptă implacabil către dispariţia ei. Experimentul meu ajuns la jumătatea drumului demonstrează tocmai lucrul acesta. Omul, omenirea, civilizaţia umană, tot ce există pe această planetă este produsul, poartă amprenta egoismului omului. (mică pauză, pe un ton mai înalt) Modul de a gândi şi simţi  al omului este egoist….Omul nu ştie să colaboreze, să fie generos. Aceşti oameni care se găsesc în Cuşcă şi care vor muri până la urmă toţi, vreau să fie jertfa pe care o pun la temelie viitoarei lumi, a viitoarei omeniri…Când şefii de state, oamenii politici  vor fi cutremuraţi şi când oamenii de pe întregul mapamond vor fi zguduiţi până în străfundul conştiinţei şi al sufletului lor…cu toţii îşi vor da seama că această lume este inumană, şi vor hotărî atunci să clădească o altă lume mai umană, având la bază alte principii şi alt mod de a gândi. (cei doi, Tânărul şi John au ascultat în picioare, nemişcaţi)
 
(O lumină puternică, orbitoare umple scena. Personajele rămân nemişcate în această poziţie, împietrite. Croncănitul lugubru al corbilor se aude mai tare, ca şi cum dinspre zare ar veni un cârd de corbi bătrâni croncănind) 
 
                                                   sfârşit
 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *