Familia in societatea contemporană

Familia reprezintă un sistem de referinţă important pentru modul de elaborare, aplicare şi evaluare a politicilor sociale în general. Aceasta se datorează faptului că familia este una dintre cele mai stabile forme de comunităţi umane care asigură perpetuarea speciei, evoluţia şi continuitatea vieţii sociale. Familia a fost considerată totdeauna şi o sursă de creare a bunăstării, presupunând participarea membrilor ei la activităţile producătoare de venituri, sprijinul intergeneraţional (pe baza relaţiilor de rudenie), menţinerea solidarităţii acestora.

In opinia mea, familia reprezintă locul în care individul se dezvoltă, unde își petrece o mare parte din timp, unde devine practic ființă socială. Astfel, rolul educației realizate în familie este acela de a dezvolta aptitudini de bază și competențe sociale în primii ani, ulterior copiii fiind preluați de catre școală, pentru instruirea didactică. De asemenea, familia pregătește și susține copilul din punct de vedere academic (în afara școlii), emoțional,  comportamental, social, financiar.

In primul rand, familia exercită o influență deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre cunostințele despre natură, societate, deprinderile igienice, obișnuințele de comportament, elevul le datorează educației primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral, estetic ș.a. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele uzuale (despre plante, animale, ocupațiile oamenilor, obiectele casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observație, memoria și gândirea copiilor. Copilul obține rezultatele școlare in functie de modul in care părinții se implică în procesul de învățare. Părinții trebuie să-i asigure copilului mijloacele materiale și de spațiu necesare studiului, trebuie să-și ajute copilul din punct de vedere cognitiv. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicată substituirea copilului de la sarcinile școlare.

In al doilea rand, tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politețea, cinstea, sinceritatea, decența în vorbire și atitudini, ordinea, cumpătarea, grija față de ceea ce îi aparține. Dezvoltarea personalității copilului și a formării lui în conformitate cu idealul social și cel personal este influențată de diferențele de ordin economic, social, cultural care există între familii. Familia însă, în ciuda acestor diferențe, prezintă anumite însușiri comune. Condițiile de viață ale copilului sunt influențate de comportamentul părinților. Familia trebuie sa aibă disciplina ei. Toate problemele se pot rezolva mai ușor într-un climat de prietenie și de înțelegere. În afara acestor elemente pe care copilul le preia în mod natural, prin imitație și contagiune, din familie, părinții trebuie să-și dezvolte și să-și asume în mod conștient o serie abilități și responsabilități. Funcția de părinte presupune a veni în întâmpinarea nevoilor copilului pentru o dezvoltare normală, a acompania copilul și a-l dirija în dezvoltarea lui. Există câteva abilități de care părintele are nevoie pentru a putea fi un părinte bun. Un bun exemplu este constituit de familia din opera “ Amintiri din copilarie “ de Ion Creanga. Autorul plaseaza casa parinteasca in Humulesti intr-un centru al lumii, iar familia este spatiul alveolar in care se dezvolta, ferit de griji,copilul.

In concluzie, familia rămâne grupul social vital ce asigură îngrijirea, protecţia şi educaţia copilului. Indiferent de modul de organizare, mediul familial, întemeiat pe un sistem de interacţiuni afective intense, este apt de a reacţiona la nevoile copilului, de a participa şi favoriza dezvoltarea personalităţii, imaginii de sine şi despre lume a copilului.

Stătioiu Alexandra, clasa a XII-a E

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *