Homeschooling

  Încă de la apariția sistemului educațional, a fost nevoie de o relație strânsă între elevi și profesori, în scopul acumulării unui nivel bogat de cunoștințe. Astfel, fie că este vorba de un elev care optează pentru homeschooling sau de unul care alege tradiționalul mod de a învață, educația este esențială în viață fiecărui om.

    În opinia mea, homeschooling-ul are atât avantaje, cât și dezavantaje, iar parintii trebuie să țină cont de toate aspectele în alegerea modului cel mai potrivit de a-și educa propriul copil.

    Pe de o parte, conceptul de homeschooling a apărut în momentul în care părinții și-au dorit ca atenția profesorului să fie concentrată în totalitate asupra propriului copil și nu asupra unei întregi clase. Este bine cunoscut faptul că, având posibilitatea de a învăța în mediul familial, dispar factorii negativi, care pot influența copilul, și anume “notele bune” sau tendința de a se compara cu alții. Unul dintre cazurile în care homeschooling-ul este esențial se referă la copiii cu nevoi speciale, întrucât aceștia au nevoie de mult mai multă atenție din partea cadrelor didactice. În plus, studiind de acasă, elevul beneficiază de un program flexibil,pe care îl organizează după propriile plăceri. De exemplu, există copii care învață mult mai bine într-o anumită perioadă a zilei sau tineri care pot înțelege doar de la un anumit tip de profesor,pe care îl transformă într-un model de urmat. Astfel, copilul învață pentrua acumula informații, care ii vor fi folositoare, atât pentru profesarea unei meserii, cât și că să-i formeze o cultură generală, ci nu din presiunea pusă de părinți sau de profesori.

  Pe de altă parte, unul din majorele dezavantaje ale homeschooling-ului se constituie a fi limitarea abilităților sociale și emoționale. Se știe că școala oferă nu numai conținuturi cognitive, ci și competențe socio-emoționale, deprinderi esențiale pentru a pregăti copilul pentru situațiile pe care le va întâlni pe parcursul vieții. Totodată, costurile metodei homeschooling sunt foarte ridicate pentru că puține sunt cazurile în care un părinte este capabil de a cunoaște toate materiile și de multe ori există decalări cu privire la programa obligatorie, care se respectă într-o școală normală. Psihologii au realizat multe studii cu privire la incapacitatea de a se integra în societate a copiilor educați acasă și astfelei recomandă modul tradițional de a învăța. În ciuda faptului că învățarea într-o colectivitate presupune mai mult efort din partea elevului, nimic nu se compară cu prieteniile și capacitățile de a interacționa cu alte persoane pe care le dobandești când ești înconjurat de alți oameni. Mergând la școală, copiii nu doar că își îmbunătățesc cultură generală, ci și personalitatea. 

Așadar, ar fi de preferat că părinții să își îndrume copiii spre un tip de învățământ tradițional, ale cărui beneficii primează în fața homeschooling-ului.

Bădărău Amalia

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *