Jurnal de izoare – ziua #50

        Dragă jurnalule,  tu cum mai rezișți?  Îmi mai suporți greutatea cernealei pe filele tale sau a devenit și pentru tine deja un chin întrevederea noastră zilnică? Peste tot ni se spune să păstrăm distanța. Dar oare pot să păstrez distanța față de gândurile și sentimentele mele, de amintirile pe care le am alături de persoanele iubite pe care acum nu pot a le întâlnesc? Oare m-ar ajuta să mă distanțez de amintiri? Hmmm… nu cred. Distanțarea nu se apică aici!                                                                                                 Pe fiecare zi mă apropi tot mai mult de mine, de ființă-mi interioară care adoră să se hrănească din amintiri și dulceata clipelor  frumoase. Pe fiecare zi suletul mi se măreste. Încerc să construies acolo o lume viu colorată în care să îmi adăpostesc  cel mai drag suflet  și spiritele tuturor persoanelor de care m-am atașat. În “lumea mea”  oamenii nu se tem de ”corona” ci se tem să stea despărțiți unii de ceilalți și nu pierd nicio ocazie să se îmbrățișeze. Cu toate că nu există viruși  la mine în lume oamenii nu petrec  timpul  în resaurante sau cafenele  ci preferă  natura, pădurile și marea. Da, marea ,albastrul acela infinit care îți învăluie toate simțurile, care te dematerializeaza  și te transorma  într-o briza sau un val  sau chiar în spuma  și sarea ei. Eu aș puea să fiu luna care se oglindete în luciul marii sau nisipul cald de sub picioare ori o rază de soare . Pot să fiu orice,doar eu mi-am construit acest mic paradis.

           Nu este frumos jurnalule?  Cum ți se pare? Sunt deschisă pentru sugestii. Cred că observi că de o perioada am început să mă opresc din a mă plânge. Am observat că nu ajută și că nu îmi face bine. Nu ajută pe nimeni o gândire negativistă deoarece creează frică. Nu vreau să îmi fie frică , chiar dacă se spune că frică este un sentiment primar ce a asigurat de-a lungul timului evoulutia  speciei umane. Dacă oamenii nu se temeau poate că toți ar fi fost încă din preistorie uciși de mamuți. Acum frică nu  te mai ajută să supraviețuiești  ci asta o face  sentimentul antagonist ei și anume dragostea. Dragostea e terapie,e hrană pentru suflet și un element vital în această perioada deoarece doar cu ajutorul ei poți să înlături negativismul și să te apropii de ține și oameni sufletește vorbind că fizic este interzis.

            Deci jurnalule, de acum înainte o să „discutăm” despre lucruri frumoase și prin discuție mă refer la faptul că eu vorbesc și tu asculți, doar sunt fata  nu? Dar o să încer că îți povestesc întâmplări frumoase din lumea mea interioară, poate așa începi să îți construiești și tu una. Hihi… glumesc desigur, doar ești un jurnal nu faci prea multe, dar ești expert la ascultat.

               Pe data viitoare!

                                                                                                          Buncila Mihaela-Iuliana, elevă în clasa a XII-a C

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *